Apel către marele guvern tehnocrat Cioloş/Demiteţi directorii Poştei şi Direcţiei Silvice!

   Social-democraţii buzoieni se simt precum peştele în apă sub guvernarea tehnocrată girată de către executivul condus de către Dacian Cioloş. Cu garnitura de la Prefectură neatinsă, cu toţi şefii de servicii deconcentrate la locul lor, PSD Buzău pare că o duce mai bine chiar decât sub guvernul lui Victor Ponta. Şi, din această postură de lejeritate în mişcare, şefii deconcentratelor buzoiene au început din timp campania de primăvară de racolare de noi membri şi de anihilare a celor care nu vor sub niciun chip să se înregimenteze în “marea familie social-democrată”.

   Cei mai harnici din acest punct de vedere sunt directorii ale căror instituţii posedă o importantă infrastructură şi resurse umane în teritoriu, pe care, precum în fiecare an electoral, le-au folosit în campanii şi în zilele alegerilor. Astfel, directorul Direcţiei Silvice, consilierul judeţean PSD Cornel Pitiş, se vrea, anul acesta, campion în înregimentarea lucrătorilor din subordine; conform surselor noastre, el ar fi dat sarcini precise şefilor din subordine să se asigure, prin presiuni, promisiuni şi, eventual prin recompense, că până la alegerile locale, toţi lucrătorii silvici vor face jocurile Partidului Social Democrat. Astfel că pădurarii care fie nu sunt membri PSD sau simpatizează făţiş cu alte formaţiuni politice sunt ameninţaţi cu diverse sancţiuni, inclusiv cu pierderea locului de muncă, dacă nu se vor înscrie în PSD.

   Un alt campion este directorul Poştei buzoiene, Faustin Scântei, care face personal vizite în teritoriu, cu maşina de serviciu şi, de multe ori, însoţit de vicepreşedintele Consilului Judeţean Adrian Petre, ultimul cunoscut pentru eficienţa sa de a racola migratori către partidul din care face parte, eficienţă probată cu ocazia campaniei de atragere de consilieri şi primari din perioada de funcţionare a ,,ordonanţei Dragnea”. Bineîn­ţeles că targetul lui Scântei stabilit de la partid este acelaşi: înregimentarea şi fidelizarea câtor mai mulţi poştaşi buzoieni, prin acelaşi metode amintite mai sus.

   Toate acestea se petrec în judeţul Buzău sub o guvernare aşa-zis tehnocrată a cărei misiune este, cel puţin teoretic vorbind, printre altele, înnoirea clasei politice. O clasă politică care, la nivelul judeţului Buzău, continuă să-şi facă mendrele patentate de social-democraţi încă de acum 25 de ani şi perfecţionate de indivizi precum Pitiş şi Scântei. Dacă guvernul Cioloş, inclusiv prin reprezentanţii lui în teritoriu, consimte la păstrarea în funcţie a unor directori cu asemenea apucături, este evident că misiunea acestuia este cu totul alta: protejarea Partidului Social Democrat şi asigurarea tuturor condiţiilor pentru ca PSD să obţină un rezultat bun la alegeri  prin fraudă.