Doi agenţi de pază de la o firmă cunoscută au fost implicaţi, sâmbătă noapte, într-o altercaţie cu doi tineri de etnie romă cu care se şicanaseră în trafic cu puţin timp înainte. Scandalul ar fi degenerat după ce aceştia din urmă au dat ochii cu primii într-o casă de pariuri din cartierul Micro XIV, unde cei doi romi obişnuiesc să joace la aparate. Poliţiştii, alertaţi de agenţii de pază, s-au mobilizat în număr mare la faţa locului unde, după ce i-au identificat pe cei doi scandalagii, tineri de etnie romă, de 26 şi 33 de ani, de de pe strada Gogu Vicatus, au stabilit şi motivul altercaţiei.
Scandalul ar fi pornit, potrivit anchetatorilor, după ce agenţii de pază s-ar fi şicanat în trafic cu cei doi tineri de etnie romă. S-a întâmplat în jurul orei 21,00, când primii, aflaţi în misiune, nu ar fi acordat prioritate de trecere pe bulevardul Stadionului maşinii în care se aflau cei doi indivizi. Aceştia ar fi urmărit o perioadă maşina de intervenţie prin oraş, dar, la un moment dat, au renunţat şi s-ar fi retras în agenţia de pariuri din cartierul Micro. În jurul orei 22,30, agenţii de pază au intrat în agenţia de pariuri, iar cei doi indivizi, de 26 şi 33 de ani, care i-au recunoscut pe agenţi, au început să-i înjure. Agenţii de pază i-ar fi poftit afară pe motiv că tulbură liniştea publică, însă unul dintre tineri a mers la maşină şi ar fi scos din portbagaj un obiect care semăna cu o sabie. Unul dintre agenţi ar fi scos un spray lacrimogen, ceea ce i-a făcut pe scandalagii să se retragă. Când au auzit că vine Poliţia, cei doi au dispărut imediat, cu autoturismul cu care veniseră. Oamenii legii i-au căutat azi-noapte la domiciliu, însă nu i-au găsit. Duminică dimineaţă au fost interceptaţi şi conduşi la audieri împreună cu cei doi agenţi de pază, fraţi, implicaţi în altercaţie. Din primele informaţii, obiectul scos din maşină de unul dintre indivizii scandalagii ar fi un cuţit şi nicidecum o sabie de un metru şi jumătate, cum iniţial declaraseră agenţii de pază sâmbătă noapte. În plus, anchetatorii ar fi stabilit ieri că între cei patru nu ar fi avut loc contact fizic şi niciunul dintre cei doi romi nu ar fi încercat să-i atace pe agenţii de pază. Astfel că, dacă sâmbătă noapte aceştia din urmă ar fi prezentat o variantă conform căreia ar fi fost atacaţi de indivizii de etnie romă, lucrurile au stat ieri cu totul altfel în faţa poliţiştilor.
Procurorul va stabili măsurile ce vor fi luate în cauză, însă tinerii de etnie romă nu sunt cunoscuți a fi periculoşi. În plus, statura acestora nu le-ar fi permis să atace fizic cei doi agenţi de pază.
După audiere, tânărul de etnie romă de 26 de ani a fost reținut duminică pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, pentru amenințare cu armă albă. În cursul zilei de luni el a fost prezentat la Parchet pentru stabilirea măsurilor care se impun, iar procurorul de caz a decis să-l cerceteze sub control judciar.
Cercetările în cauză se fac, în continuare, pentru tulburarea liniștii publice.
Însă, este cunoscut faptul că unii bodyguarzi fac exces de zel, profită de puterea conferită de uniforma de serviciu, pentru reglarea conturilor personale şi nu se dau în lături de la revărsarea propriei frustrări prin folosirea forţei împotriva celor care se împotrivesc voinţei lor, fie ei bărbaţi sau femei, ori tineri care nu se pot apăra.