O buzoiancă este, de câteva luni, noul administrator al unei importante companii din Suedia care se ocupă cu proiecţii fulldome în centre de ştiinţă, muzee şi planetarii din lumea întreagă. Proiecţiile fulldome constau în proiecţia filmului pe o cupolă, filmul fiind special creat pentru un asemenea tip de prezentare. Acest procedeu creează spectatorului impresia că totul se desfăşoară în jurul său şi că este parte din acţiune.
Diana Nanu este născută în anul 1984 la Rm. Sărat, oraş unde a absolvit Şcoala nr.1 şi Liceul „Alexandru Vlahuţă”. Ulterior, buzoianca a devenit licenţiată a Facultăţii de Geografie (spaniolă) din cadrul Universităţii Bucureşti şi a lucrat ca asistent în cadrul Institutului Cervantes (din cadrul Ambasadei Spaniei în România). Vorbitoare de engleză, spaniolă şi franceză, Diana Nanu s-a mutat în Suedia în luna august a anului trecut, moment în care românca de 32 de ani a început o nouă etapă profesională în oraşul Stockholm.
„Mi-am dat seama imediat că această companie, SCISS este locul potrivit pentru mine. De felul meu sunt o persoană bine organizată, atentă la detalii, care se simte împlinită când îşi concentrează efortul pentru a-i ajuta pe ceilalţi să aibă succes. Îmi place Suedia pentru peisajele deosebite, foarte buna infrastructură, mâncarea delicioasă, adevăratele opere de artă din fiecare staţie de metrou din Stockholm şi pentru varietatea de dulciuri”, declară buzoianca pe siteul companiei SCISS.
„Mă întreba care este răsplata pentru nota 10“
Compania suedeză a fost fondată în anul 2004, de doi ingineri care abia încheiaseră lucrarea de doctorat la celebrul American Museum of Natural History. Cei doi au realizat proiectul Uniview, care vizează proiecţiile fulldome, reuşind rapid să semneze colaborări cu importante muzee şi centre de ştiinţă din lume.
„Când era eleva şcolii generale din Râmnicu Sărat, în clasele primare, Diana îmi spunea, întorcându-se de la cursuri Mami, am luat nota 10, ce-mi cumperi, că uite, copilaşii ceilalţi, primesc daruri? Îi răspundeam onest: Tu, draga mea, vei merge la şcoală, doar pentru a învăţa bine, cu note mari, răsplata o vei întâlni mai târziu, în viaţă. Iată şi răsplata, promovarea europeană”, a declarat, pentru OPINIA, Maria Bălan, mama buzoiencei care administrează compania suedeză.