Deputatul Cezar Preda, ales președintele Comisiei de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

   Deputatul PNL de Buzău Cezar Preda, vicepreședinte al Partidului Național Liberal, a fost ales, luni, președinte al Comisiei de Monitorizare a Adu­nării Parlamentare a Consiliului Europei. De asemenea, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a fost reconfirmat în funcția de vicepreședinte al grupului Partidului Popular European din APCE și a fost ales vicepreședinte al Comisiei de Afaceri Sociale și Dezvoltare Durabilă.

   Potrivit unui comunicat al Partidului Național Liberal, citat de „Agerpres“, acesta este reprezentat, de luni, și în Co­misia de Monitorizare a Adu­nării Parlamentare a Consiliului Europei, a cărei președinție este deținută de vicepreședintele PNL Cezar Preda. „Pre­ședinția acestei comisii este o funcție-cheie, iar alegerea lui Cezar Preda arată importanța grupului Partidului Popular European și a Delegației României la APCE“, precizează comunicatul. Conform aceleiași surse, APCE  are un rol „extrem de important“ în protejarea statului de drept, a democrației și a libertăților cetățenești, iar din 1989 contribuie activ la gestionarea crizelor de pe continentul european. Dezbaterile privind ches­tiunile politice s-au fondat adesea pe concluziile misiunilor organizate pe teren și pe dialogul permanent instituit cu statele în cauză.

   Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei este unul dintre cele două organe sta­tutare ale Consiliului Europei, organizație internațională de­di­cată apărării drepturilor omului, a demo­crației și a statului de drept. Adunarea Parlamentară alege judecătorii Curții Europene a Drepturilor Omului. Adunarea este formată din 318 parlamentari delegați de către parlamentele naționale ale celor 47 de state membre ale Consi­liului și, în general, se în­trunește de patru ori pe an, pentru sesiuni plenare de o săptămână, la Strasbourg. Prima sesiune a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei  avut loc la Strasbourg, în 10 august 1949, putând fi considerată cea mai veche adunare parlamentară internațională cu o compoziție pluralistă de membri aleși democratic pe baza unui tratat interguvernamental. România este membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din anul 1993 și este reprezentată de zece parlamentari.
Deputatul Cezar Preda este membru al Dele­gației Parlamentului României la APCE din anul 2004, în perioada 2008-2012 fiind și preșe­dintele acesteia. În anul 2006, el a vost vicepreședinte al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei..