Deputatul Adrian Mocanu: ,,Curățirea societății românești trebuie să continue în toate domeniile, cu toate riscurile“

   Unul dintre cele mai grave scandaluri din societatea noastră are în centru subiectul ofițerilor acoperiți ai serviciilor secrete infiltrați în Justiție, este de părere deputatul PSD de Buzău Adrian Mocanu, care susține că instituțiile care ar trebui să facă lumină în acest caz, Consiliul Suprem de Apărare a Țării și Consiliul Superior al Magistraturii, ,,fac tot posibilul pentru a nu risipi ceața groasă așezată deasupra acestei chestiuni”. 

   ,,Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a dat tonul în această chestiune, susținând că foarte multe dintre dosarele fostei Securități au rămas îngropate în arhivele instanțelor românești tocmai pentru că legăturile operative dintre magistrații colaboratori ai Sistemului și ofițerii lor de legătură au rămas intacte. După aceste declarații incendiare, s-a iscat un mare scandal în care subiecții principali, Consiliul Suprem de Apărare a Țării și Consiliul Superior al Magistraturii, fac tot posibilul pentru a nu risipi ceața groasă așezată deasupra acestei chestiuni. Recent, CSAT a răspuns oficial în acest caz, negând posibilitatea existenței acoperiților în Justiție. Însă șeful Cancelariei Pezidențiale, Dan Mihalache, a lansat ideea imposibilității CSAT de a ­ve­rifica situația reală din sistem. Consiliul Superior al Magistraturii se află, în lumina acestor noi dezvăluiri, într-o poziție nu foarte confortabilă, la ultima ședință a acestui for existând opinii contradictorii chiar între magistrați”, spune Adrian Mocanu.

   Acesta este de părere că, indiferent de riscuri, curățirea societății românești trebuie să continue: ,,Ceea ce citesc eu din toate episoadele acestui scandal este că, în primul rând, vorbim despre un subiect care macină din temelii credibilitatea Justiției. În al doilea rând, este clar că Statul român nu are capacitatea sau voința de a instrumenta o anchetă responsabilă, capabilă să facă lumină în acest caz. Consider că dacă Statul nu dorește să elucideze acest scandal, trebuie obligat să o facă. Spun asta pentru că mișcarea de curățire a clasei politice prin folosirea instrumentelor de forță ale Statului, o mișcare de succes dacă este să ne uităm la rezultatele obținute, trebuie să continue și în celelalte zone ale societății românești. Nu doar politicienii trebuie să plătească pentru erorile făcute, ci și instituțiile care s-au făcut vinovate de încălcarea Constituției și a legilor românești. Sunt două instrumente prin care scandalul din Justiție poate fi elucidat, fie prin înzestrarea Parlamentului cu mijloacele necesare de anchetă și de monito­rizare a activității Serviciilor, fie prin implicarea reală și puternică a societății civile, care poate pune presiune pe organismele Statului în ideea demarării unei anchete reale în acest caz. Curățirea societății românești trebuie să continue în toate domeniile, cu toate riscurile”, mai spune deputatul PSD de Buzău Adrian Mocanu.