Domnule prim-ministru Dacian Cioloș,

   Aveți dreptate să fiți supărat pe PNL. A greșit când a acceptat compromisul cu PSD, doar ca să treacă votul prin corespondență și legea finanțării partidelor. Acum, însă, sunteți singurul care puteți repara greșeala politică, foarte repede și foarte simplu.

   Mai mult, ați fi consecvent cu dumneavoastră, tehnocratul, care, de altfel, ați gândit corect atunci când, în prima formă a programului de guvernare, ați inclus amendarea de urgență a legislației electorale, cu stabilirea a două tururi de scrutin pentru alegerile de primari.

   Ulterior, ați acționat însă ca un veritabil politician și ați renunțat la această propunere ones­tă, europeană, democratică. Oda­tă, când o să aveți timp, probabil ne veți spune motivul, dar sigur la bază trebuie să fi fost un compromis, la fel ca acela al PNL. A trebuit să cedați ca să primiți votul de învestitură. N-ar fi asta problema, se întâmplă în politică, toți fac compromisuri. Ideea este să nu mergeți prea departe cu aceste compromisuri, fiindcă riscați să vă afectați grav ima­gi­nea de tehnocrat. 

   Am certitudinea că sunteți vocea cea mai autorizată să apărați cetățeanul român de greșelile politicului. Și tocmai erați gata să o faceți. Înțeleg, ați fost nevoit să restrângeți, în programul de guvernare votat în Parlament, bunele intenții la „democrație și reprezentativitate“. Doar că legea are o hibă: nu respectă nici principiul reprezentativității și nici al le­gitimității. Chiar cred că e ne­con­stituțională, dar până ne lămu­rim cu asta, sigur nu e conformă cu propriul dumneavoastră program de guvernare.

   Eu vă cred că vreți să fiți independent politic, dar unii încep să se îndoiască și spun că tocmai de aceea refuzați să reparați o eroare gravă electorală. Și aveți tot dreptul să o faceți, când po­liticul ia decizii care restrâng drepturile cetățenilor, inclusiv pe cele electorale. Acum, că și Curtea Constituțională v-a explicat că puteți interveni, eu zic să fiți un veritabil tehnocrat. 

   E de înțeles că vin partidele mari și vă spun că, dacă nu stați cuminte pe înaltul fotoliu, vă iau fotoliul, deci nu trenuie să vă atingeți de legea care le bagă ale­gerile în buzunar. Dar nu se poate să vă lăsați intimidat, doar pentru că vă agită moțiuni sau cine știe ce alte machiavelisme. 

  Cred că dumneavoastră trebuie să faceți ce e bine pentru cetățean, să faceți treburile să fie constituționale și apoi vedem dacă dracul e atât de negru cum pare. Ar fi mare păcat să nu reparați o greșeală politică! Și nu faceți ca PNL – vedeți cât trage de pe ur­ma unui compromis. Dacă era vot într-un singur tur la prezidențiale, astăzi nu erați prim-ministru, pentru că Victor Ponta ar fi avut alte opțiuni. 

   Nu îi cred pe cei care spun că aveți ambiții politice, deși eu nu văd nimic rău în asta, și că sunt înțelegeri pe termen lung pentru guverne de uniune-națională, conduse tot de un tehnocrat, cel mai probabil dumneavoastră. Și că, pentru asta, trebuie să fiți foarte bine cu partidul majoritar – care nu e PNL, asta-i limpede – și care vrea să rămână majoritar. Să ră­mână, dacă așa decide poporul. Iar ca poporul să decidă reprezenta­tiv și legitim trebuie două tururi.

   Politica murdărește și vă înțeleg reținerea, dar să știți că și jocurile de culise pătează. Dar, până vă decideți dacă vreți să fiți tehnocrat în guverne politice, mai bine corectați legea pentru cetățeni și sunt sigură că veți face istorie și veți fi apreciat pentru curajul de a îndrepta greșelile politicului. 

   Apropo de curaj. Poate vă fa­ceți timp să priviți componența co­misiei pentru rezolvarea proble­melor plagiatului. Comisia arată o dependență îngrijorătoare și ruș­i­noasă.  În fine, luați-le în ordine, dar nu amânați când vine vorba să acționați în favoarea cetățenilor.

Preluare cotidianul „Adevărul“