Comisarul-șef Vasile Nicolae și-a dat demisia, luni, din funcția de șef al Serviciului Poliției Rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Buzău, invocând motive personale, mai precis de sănătate, gest urmat, a doua zi, de o internare în spital. Postul rămas vacant va fi ocupat, cu delegație, de comisarul-șef Silviu Dinu, până în momentul în care va fi organizat un concurs.
Surse bine informate din cadrul IPJ ne-au declarat că demisia fostului șef de la rutieră nu este nici pe departe un act de voință proprie, ci i-ar fi fost impusă de comanda Inspectoratului, în urma unei discuții „aplicate” cu comisarul-șef Nicolae. Acestuia i-a fost cerută demisia, în urma unor acuzații grave ce i-au fost aduse șefului de la Rutieră și care fac obiectul unor cercetări, atât ale procurorilor anticorupție, cât și ale unor alte organe care se ocupă cu asemenea spețe.
Comisarul-șef Vasile Nicolae a condus Serviciul Poliției Rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Buzău din anul 2009, fiind numit, de fostul inspector-șef Ion Marin, împuternicit la comanda acestei structuri după pensionarea comisarului-șef Ionel Olaru. În 10 februarie 2010, el a fost declarat câștigător al concursului organizat pentru ocuparea funcției respective. Până la promovarea la IPJ; Nicolae a activat în cadrul Poliției Municipiului Rm. Sărat.
Amănunte, în ediția de vineri a cotidianului OPINIA.