Nu cred că românii pot avea o discuție serioasă pe tema cazului familiei Bodnariu din Norvegia, căreia statul i-a luat copiii pe motivul ,,pălmuței la fund”, atât timp cât doar 37 la sută dintre co-naționali se declară ferm împotriva oricărui fel de ,,violență educativă“ asupra copilului.
Mai mult, ceea ce uită toți cei care își arată indignarea față de o asemenea măsură este faptul că, atunci când locuiești într-o altă țară, a cărei cetățenie o dorești, o ceri și o accepți, trebuie să te supui cu sfințenie tuturor legilor acestui stat, fie că îți plac, fie că nu. Căci, altfel, cum s-ar diferenția o familie precum cea a norvegienilor Bodnariu de mult-huliții imigranți din Vestul Europei, care au înțeles că ospitalitatea de care se bucură pe teritoriul unui stat le oferă dreptul de a aplica legea celui mai puternic și în relațiile cu localnicele?
În plus, sloganuri de genul ,,bătaia este ruptă din rai” sau ,,bătaia de acasă m-a făcut om” îi aruncă pe cei care le preiau în categoria babelor care sărută și microfonul la ieșirea din biserică, dacă tot au fost capabile să înghită diverse inepții ce le-au fost servite cu argumentul că “așa scrie în Cartea Sfântă”.
Spuneam că o discuție la rece pe tema cazului Bodnariu nu poate fi făcută cu românii verzi. Aceasta și pentru că, iată, un cadru didactic brăilean a propus ca profesorilor să li se permită prezența la ore dotați cu arme, pentru a convinge elevii indisciplinați să nu se mai joace cu telefonul mobil în timpul orelor. Nu este decât o manifestare dusă la extrem a “pălmuței la fund”.