Noile reglementări privind cota taxei pe valoarea adăugată au micșorat tarifele practicate de operatorul regional, se arată într-un comunicat al Companiei de Apă. Așadar, de la 1 ianuarie, un metru cub de apă așa-zis potabilă care ajunge la robinetele buzoienilor va costa 5,06 lei, față de 5,75 până acum. De asemenea, tariful pentru canalizare scade de la 3,22 lei pe metrul cub la 3,12 lei.
Nicio grijă, ne dau asigurări surse rău-voitoare din interiorul companiei, (i) responsabilii instituției se vor asigura că facturile pentru noroiul furnizat buzoienilor la robinete vor crește. Măcar puțin, pentru că hotelul achiziționat anul trecut necesită sume uriașe pentru reabilitare și transformarea acestuia pentru destinația de sediu de firmă, sume care, se spune, ar dubla valoarea de achiziție. Care, oricum, spun aceleași surse, este și ea umflată, dat fiind că Hotelul Crâng a stat luni bune pe site-uri specializate în vânzări imobiliare, fiind oferit la o sumă de aproape jumătate din prețul la care a fost achiziționat de Compania de Apă.