Buzoianul Nedelcu, noul „secund“ a lui Ion Marin, în Irak

   Demiterea lui Ilie Stan de la cârma formației irakiene FC Zakho a dus la numirea unei noi bănci tehnice. Ion Marin, noul antrenor principal al grupării din Zakho, îl va avea alături pe Leonida Nedelcu. Buzoian prin „adopție“, Nedel­cu se află la cea de-a zecea provocare în afara granițelor.

   Rămasă fără antrenor principal, după ce l-au demis pe Ilie Stan din cauza rezultatelor negative și a faptului că acesta percepea comisioane jucătorilor străini, conducerea for­mației irakiene FC Zakho s-a reorientat rapid, tot către piața din România. Ion Marin este numele noul tehnician al irakienilor unde evoluează și Salih Jaber, fostul jucător al Gloriei Buzău.

   „Săpăligă“ se bucură de o mare apreciere din partea irakienilor, după ce a reușit să câștige Cupa Asiei, chiar pe terenul unei formații din Irak. Din postura de secund, pe banca grupării kurde va lua loc și tehnicianul Leonida Ne­delcu, obișnuit cu experiențele în destinații exotice, lucru confirmat și de fostul component al Gloriei Buzău.

   În zilele următoare, Leoni­da Nedelcu va părăsi țara, alături de Salih Jaber, cei doi urmând a se alătura formației care pregătește partea secundă a campionatului.

  Atacant al echipei Poli Timișoara, acum în vârstă de 64 de ani, Nedelcu a suferit, în 2014, o operație pe cord  des­chis.

 

Lenida Nedelcu a evoluat 10 ani în Liga I, jucând pentru formațiile FCM Galați, Universitatea Craiova, UTA, Poli Timișoara și FC Bihor, strângând în total 220 de partide și 77 de goluri.

 

El a evoluat în cupele europene pentru Universitatea Craiova și Poli Timișoara, cu aceasta din urmă eliminând fosta campioană a Europei, Celtic Glasgow, din Cupa Cupelor. În 1980, a câștigat Cupa României cu Poli Timișoara, învingând Steaua în finală, cu scorul de 2-1. Nedelcu are, de asemenea, și o selecție în prima reprezentativă a României.

 

Ca antrenor, Leonida Nedelcu a condus formațiile Politehnica Iași, Gloria Buzău, Arieșul Turda, Laminorul Roman, FCM Târgoviște, dar și echipe din țări precum Arabia Saudită, Siria, Maroc, Senegal, Maldive și Myanmar.