Nu cred că a luat pe cineva prin surprindere faptul că fostul șef al Serviciului de Informații Externe Teodor Meleșcanu s-a înscris în partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu. Se reunesc, astfel, sub aceeași umbrelă, două dintre personajele politice care, la alegerile prezidențiale din noiembrie 2014, au îndeplinit ingratul rol de iepuraș pentru mai tânărul aspirant la fotoliul Cotrocenilor, Victor Viorel Ponta.
Alianța Liberalilor și Democraților, de altfel o struțo-cămilă rezultată din câteva fărâme liberale și o mână de demni urmași ai pușcăriașului-șef al Antenelor, se întregește, astfel, cu încă o voce care se pune în slujba social-democraților conduși acum de Liviu Dragnea, fiind gata oricând să arunce cu vorbe murdare pe care PSD-ul cu facelift nu prea mai îndrăznește să le spună cu voce tare. Și mă refer, aici, în primul rând, la atacurile susținute împotriva instituțiilor democratice, în special la adresa independenței Justiției. Bașca auto-proclamarea „adevăratului liberalism“, menit a-i deturna pe nehotărâții care ar vota cu dreapta dar sunt încă în dilema cetățeanului turmentat.
Dintr-o asemenea menajerie care se chinuie să ocupe o fărâmă din partea dreaptă a eșichierului nu pot lipsi, bineînțeles, nici popularii fostului președinte Traian Băsescu. Ei au totuși o problemă. Iepurașul din noiembrie 2014 este puțin ocupat. Și s-ar putea să fie ocupat mult timp de-acum încolo, cu o ședere, echivalentă ca întindere măcar cu un mandat parlamentar, într-un loc răcoros.