Frumoasele din trupa Amadeus și-au petrecut sărbătoarea Nașterii Domnului alături de familiile și prieteni. Cei dragi lor au avut grijă să le răsfețe cu cadouri care mai de care mai speciale, potrivite pasiunilor lor. Buzoianca Patricia Cimpoiașu a primit în dar un pui de pisică Scottish Fold, ghete de snowboard și bilete la concertele trupei sale favorite.
„Am primit un pui de pisică adorabil, rasă Scottish Fold, bilete la concertele uneia din trupele mele preferate, Coldplay, ciocolată și ghete noi pentru snowboard. Dincolo însă de cadourile dăruite, cele mai de preț bucurii au ținut de faptul că am fost alături, în aceste zile, de familie și prieteni. Părinții au fost tot timpul preocupați de ce semnifică sărbătorile și de modul în care le înțelegem noi, copiii. Faptul că ei s-au implicat cu tot sufletul de fiecare dată ne-au făcut să devenim recunoscători pentru toate aceste amintiri, să devenim mai buni, mai responsabili, mai răbdători, mai sensibili. Bunicii m-au influențat pe partea spirituală și am devenit din ce în ce mai preocupată de credința mea. Sărbătorile, în general, sunt un moment de reculegere pentru mine, perioade în care mă rog mai intens, mă apropii cu mai multă bunătate de familie, cu mai mult dor și bucurie. Ador să îmi revăd bunicii, verișorii, unchii, mătușile și să participăm cu toții la obiceiurile peste care nu am sărit niciodată. Iar la masa de Crăciun am fost și suntem negreșit în jur de 25 de persoane”, a povestit Patricia pentru agențiadepresămondenă.ro.
Bianca Gavrilescu, la rândul său, a petrecut sărbătorile alături de întreagă familie, la Deva, oraș în care locuiește bunica ei. În dar a primit, pe lângă multe alte cadouri, și trei pui de cățel Bichon Maltez.
„Crăciunul pentru mine este cel mai frumos moment al anului. Ne-am strâns toată familia la bunica la Deva și am pregătit multe bunătăți, mai ales prăjituri. Au venit colindătorii, de dimineață până seară, să ne cânte colinde autentice specifice zonei și, în dimineața de Crăciun, a venit și moșul. Pentru că am fost cuminte anul acesta, Moș Crăciun a fost foarte darnic, iar printre cadourile aduse au fost și trei pui de cățeluș, albi că zapada”, a spus Bianca.
Patricia Cimpoiașu și Bianca Gavrilescu formează, alături de Andreea Runceanu și Naomi Anelis, trupa Amadeus, considerate cea mai de succes formație românească la nivel internațional, prin prisma concertelor susținute în toate colțurile lumii, la evenimente exclusiviste și nu numai.