Militarul buzoian care s-a dezbrăcat într-o școală în fața unei fetițe de 8 ani, condamnat la închisoare

   Militarul buzoian care în 2013 a recurs la un gest obscen, dezbrăcându-se în fața unei fetițe de 8 ani, a fost condamnat recent la zece luni de închisoare pentru corupție sexuală. Tribunalul Militar București a decis să-i amâne executarea pedepsei pentru un termen de supraveghere de doi ani.

   Sergentul major Ginel Temelie, din comuna Podgoria, care activa în cadrul unei unități militare din Focșani și participase la o misiune în Afganistan, a fost găsit vinovat de trei fapte de corupție sexuală, după ce a abordat trei eleve din clasele primare din Rm Sărat. Acesta a reușit să le convingă pe fetițe că le va include într-o echipă de volei pe care urmează s-o antreneze, recomandându-se ca profesor de sport.

   Astfel, acesta, potrivit mărturisirilor făcute părinți­lor de către una dintre fetițele abordate de militarul exhibiționist, a intrat cu copila de mână în Școala „Vasile Cristoforeanu” din Rm Sărat, în dimineața zilei de 22 mai, chiar înainte de începerea orelor. A intrat într-o sală de clasă împreună cu fetița și s-a dezbrăcat complet  sub ochii copilei. Fetița a povestit părinților întâmplarea la care a fost martoră, iar aceștia au anunțat reprezentanții școlii în care a avut loc incidentul.

   Pe data de 5 iunie s-au autosesizat și reprezentanții Poliției Rm Sărat, imediat după ce au aflat despre caz. Suspectul a fost depistat și reținut pentru 24 de ore. Astfel, potrivit anchetei, ­mi­litarul de 34 de ani a abordat, în același mod descris de fetița de 8 ani, patru copile, convinse că discută cu un profesor de sport.

   Sergentul major Ginel Temelie a contestat sentința la Curtea de Apel, iar pe 21 ianuarie are primul termen.