Majoritatea incendiilor din ultimele zile, cauzate de improvizații și defecțiuni

   Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Neron Lupașcu” Buzău au început în forță noul an, numai în primele trei zile ale lui 2016 fiind implicați în nu mai puțin de 122 de acțiuni. Este vorba despre 61 de situații de urgență, 14 incendii, 46 de acțiuni de acordare a primului ajutor, precum și o misiune de transport a unei persoane supraponderale.

   În ceea ce privește incendiile, potrivit pompierilor buzoieni, în proporție de 90 la sută acestea au fost cauzate de mijloacele de încălzire cu defecțiuni, improvizații, coșuri de fum necurățate sau deteriorate.

   Având în vedere că și perioada următoare va fi marcată de temperaturi scăzute, pompierii atrag atenția asupra măsurilor elementare care trebuie respectate pentru a evita producerea de incendii.

   Astfel, coșurile trebuie obligatoriu verificate, curățate și reparate de persoane auto­rizate. În podurile locuințelor nu trebuie să fie depozitate materiale inflamabile sau combustibile, precum hârtie, textile, lemne, pentru a evita aprinderea acestora de la coșurile pentru evacuarea fumului. Coșurile de fum trebuie izolate termic față de elementele combustibile ale planșeului sau acoperișului, precum grinzi, asterială de lemn etc.

   De asemenea, este recomandată amplasarea unei cutii metalice sau a unei foi de tablă în fața ușițelor de la sobe, pentru a asigura protecția față de căderea accidentală, pe podea , a jarului.

   Soba nu trebuie supraîncăr­cată, iar focul trebuie stins înainte de culcare sau când părăsim locuința. Trebuie evitată amplasarea aparatelor de încălzire electrice în apropierea materialelor combustibile, iar acestea trebuie decuplate înainte de culcare sau în momentul când plecăm de acasă.

   Totodată, nu trebuie lăsați nesupravegheați copiii lângă soba aprinsă sau în preajma aparatelor de încălzire electrice în funcțiune.