Patru luni printre oamenii de la Buzău ai lui Băsescu și Udrea i-au fost de ajuns: colonelul Ion Marin nu mai vrea la Primărie

Colonelul pensionar Ion Marin, fost șef al Inspectoratului de Poliție Județean, cel care a fost lansat cu surle și trâmbițe drept candidat la Primărie al organizației județene a Partidului Mișcarea Populară, s-a retras din cursă. El a făcut acest anunț pe 1 ianuarie, printr-o postare seacă pe Facebook: „Din motive personale, îmi retrag candidatura la funcția de primar al municipiului Buzău. Îmi cer scuze față de cei care au investit încredere în mine”. Gestul lui Ion Marin poate părea drept o consecință a oboselii acumulate la petrecerea de Revelion, însă cei care îl cunosc bine pe liderul PMP Buzău, avocatul Cristian Nicu, intuiesc faptul că lucrurile stau cu totul altfel.

Reamintim că Ion Marin, fost inspector-șef al Inspectoratului de Poliție Jude­țean – care a a fost prezentat, pe 2 septembrie 2015, drept candidat al Partidului Mișcarea Populară la Primăria municipiului Buzău – a fost  demis, în noaptea de dinaintea alegerilor locale din 10 iunie 2012, de guvernul Ponta, după ce Poliția buzoiană scăpase de sub orice control acțiunile po­litice ale celor doi combatanți „ro­șii” pentru funcția de preșe­dinte al Consiliului Județean, uselistul Cristinel Bîgiu și independentul Victor Mocanu. Mai mult, poliția buzoiană nu a mișcat niciun deget să verifice informațiile apărute în spațiul public privind posibila tipărire „la negru” a unor buletine de vot și nici nu a luat vreo măsură împotriva președinților de secții de votare care au plecat, sâmbătă seara, acasă cu ștam­pilele de control ale secțiilor.

La lansarea candidaturii sale, Marin a prezentat, însă, o versiune romanțată a demiterii sale, o versiune aiuritoare care, din punctul nostru de vedere, ar fi putut constitui un bun subiect de meditație și cercetare pentru oamenii legii în activitate – nu pensionari! -, care se ocupă de subiecte precum corupția. El a spus că demiterea sa a fost cauzată de faptul că nu ar fi răspuns „comenzii PDL” de a atrage către partid oameni cu bani. Mai mult, el a spus că mai mulți oameni politici buzoieni   și-au dat mâna pentru a-l demite din funcție, iar acum a venit rândul său ca, dintr-o funcție politică precum cea de primar, să-i „răsplătească”.

În cele patru luni cât a fost, oficial, candidatul PMP la Primărie, colonelul pensionar Ion Marin, alături de președintele organizației, Cristian Nicu, au suplinit cu brio lipsa de comunicare publică a Partidului Social Democrat – ai căror membri au ieșit în fața buzoienilor doar pentru a se bălăcări unii pe alții -, atacându-i la greu pe liberalii buzoieni, în special pe deputatul Cezar Preda.