Tragedie pentru o familie din Viperești: copil de trei ani mort duminică într-un incendiu

  Pompierii buzoieni au fost solicitați, duminică după-amiază, să intervină la un incendiu izbucnit într-o gospodărie din Viperești.

   Două autospeciale cu apă și spumă și o Ambulanță SAJ s-au deplasat imediat la fața locului. Potrivit datelor ISU Buzău, este vorba despre un foc ce a cuprins o căpiță de fân de o tonă și jumătate. Incendiul a fost provocat de un copil de trei ani, care se juca cu chibrituri lângă căpița cu fân.

   Din păcate, la declanșarea focului, copilul s-a ascuns în căpiță. Acesta a fost găsit fără suflare de către părinții săi, iar medicii de pe Ambulanță au constatat decesul copilului intoxicat cu fum și monoxid de carbon.

   Focul a fost localizat și lichidat de pompieri.