Ajunul Crăciunului este ziua de pregătire pentru întâmpinarea marelui praznic împărătesc al Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Este o zi deosebită din punct de vedere liturgic, de asemenea, ultima zi a Postului Crăciunului este zi de post mai aspru decât celelalte zile, deoarece se ajunează până seara.
Dezlegarea la mâncăruri de dulce se dă a doua zi (25 decembrie), în ziua sărbătorii Crăciunului, după Sfânta Liturghie. De aceea și colindătorii sunt primiți în această seară cu mâncăruri de post. După ceasul prânzului, spre seara, se obișnuiește să se mănânce grâu fiert, amestecat cu fructe și miere, în amintirea postului Prorocului Daniel și al celor trei tineri din Babilon (Daniel 1, 5-16). Aceasta zi de post aspru mai amintește și de postul ținut odinioară de catehumenii care, în seara acestei zile, erau botezați și împărtășiți pentru prima data cu Sfintele Taine, în cadrul Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare.
În seara zilei de ajun, credincioșii obișnuiesc să mănânce o mâncare dulce, numită în popor „Scutecele lui Iisus”. Cu faină, apă și sare se frământă niște lipii subțiri care se coc pe plită. Acestea se înmoaie într-un sirop dulce (apa cu miere sau zahăr) și se presară cu nucă măcinată. În unele zone, credincioșii ajunează până mai târziu, așteptând răsăritul luceafărului de seară, în amintirea stelei care a vestit magilor Nașterea Domnului.
Tot în ultima zi a Postului Crăciunului, preotul umblă pe la casele credincioșilor cu icoana Nașterii Domnului, spre a vesti marele praznic al Întrupării Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria. Din punct de vedere liturgic, se poate spune că această tradiție, a umblatului cu icoana, este un fel de slujba în afara zidurilor bisericii. Precum odinioară făcea crainicul, părintele anunță o mare veste, singurul lucru nou sub soare: Dumnezeu se face om, rămânând însă Dumnezeu! Fiecare preot vestește Nașterea Domnului în parohia lui. În funcție de mărimea parohiei, preotul poate începe să umble cu icoana mai devreme sau mai târziu. Astfel, la sate, aceasta vestire se petrece chiar în Ajunul Crăciunului, pe când la orașe, unde parohiile sunt mai mari și credincioșii mai numeroși, preoții încep să umble cu icoana ceva mai devreme.
De asemenea, în Ajun, colindătorii merg pe la casele oamenilor aducând vestea cea bună a Nașterii Domnului, asemenea îngerilor și păstorilor care au vestit Minunea din Betleemul Iudeii.
Pregătiri speciale pentru Crăciun
Ziua Crăciunului se bucură de o pregătire specială încă din ziua premergătoare acestei sărbători, numită Ajunul Crăciunului (24 decembrie). La sate, îndeosebi, sunt păstrate mult mai bine tradițiile acesteia. În Ajunul Crăciunului, gospodinele pregătesc covrigi, colaci (care, în tradiția populară trebuie să amintească de înfășurarea unei mâini cu degetele întinse aparținând Crăciunesei, care a ajutat-o pe Maica Domnului la nașterea pruncului și căreia i-au fost tăiate mâinile). Colacii sunt pregătiți pentru colindătorii care vor veni să ureze pe la casele gospodarilor. Covrigii sunt dați colindătorilor copii, colăceii sunt pentru colindătorii mai numeroși, iar colacii vor fi ai flăcăilor și ai colindătorilor neamuri.
De asemenea, se pregătesc turtele, care se mai numesc și „scutecele Domnului”, amintind de cele care au fost folosite la nașterea Mântuitorului. Acestea sunt presărate din timp cu apă călduță, cu zahăr pisat, amestecat cu nucă sau cu sămânță de cânepă.
În seara de Ajun, stăpâna casei merge în „casa mare”, așează pe masa de sub icoană o sticlă de vin roșu, la dreapta sticlei farfuria cu turte, o altă farfurie cu bob, perje (prune) fierte, iar în cele patru colțuri ale mesei câte un colac. Între cei din partea dreaptă se pune câte un fuior de cânepă despre care, spun unii, că ar fi barba lui Moș Crăciun. Împodobirea mesei din seara de Ajun diferă de la o zonă la alta, dar are în comun faptul că toate bucatele sunt de post.
Nimeni dintre cei ai casei nu are voie să guste până ce preotul nu binecuvântează masa, nu gustă din felurile de mâncare și nu cinstește un pahar cu vin. La plecare, părintele ia banii de sub fața de masă, doi colăcei și o parte din vinul din sticlă, iar dascălii poartă traistele de colaci. Sfințirea mesei de Ajun și vestirea Nașterii Domnului este o datină veche îndeplinită de preoți și însoțitorii acestuia.
În popor se spune că Ajunul Crăciunului presupune un post aspru. E indicat chiar să se ajuneze până se ivește prima stea de seară, care amintește de steaua observată de magii de la Răsărit. Până atunci nu trebuie să se mănânce nimic și astfel omul va fi sănătos, va avea mult noroc și va fi mai demn pentru Sfânta Împărtășanie. Există credința că în Ajunul Crăciunului cerurile se deschid și de acest moment nu se pot bucura decât oamenii buni, iar cetele îngerești pot fi auzite doar de cei curați la suflete. Deschiderea cerului permite oricărui creștin să își pună o dorință, care cu certitudine se va îndeplini.
În seara lui Ajun, stăpânii caselor au datoria să adune de prin sat toate lucrurile împrumutate pentru că locul lor este acasă. De asemenea, fetele nemăritate roagă mamele să-l determine pe preot să zăbovească un timp pe laiță și să mănânce câte ceva, ca astfel pețitorii lor să nu întârzie. Femeia care se ocupă de colacii pentru Crăciun se duce în grădină sau în livadă și cu mâinile pline de aluat spune: „măr, astfel rodnic să fii cum stă aluatul pe mâinile mele”. Alte gospodine, după ce dau pâinea în cuptor, nu uită imediat să spună: „cum e cuptorul, lopata plină de pâine, așa să fie copacii, pomii plini de poame”. În pregătirea Ajunului Crăciunului sunt implicați și copiii de toate vârstele, care, cu mult timp înainte, s-au pregătit pentru a umbla cu colindatul. (Documentar preluat de la „Agerpres”)