Agenția Națională de Integritate a constatat existența indiciilor cu privire la posibila încălcare a regimului juridic al conflictului de interese în materie penală de către Adrian Fumu, fost director executiv în cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Buzău, în perioada 1 noiembrie 2011-15 februarie 2013, se arată într-un comunicat al ANI.
Conform sursei citate, în perioada exercitării funcției de director executiv, Adrian Fumu a fost responsabilul legal în cadrul proiectelor POSDRU/96/6.2/S/58682, cu titlul „ACCES–PARTENERIAT PENTRU INTEGRARE SOCIALĂ”, încheiat între Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AM-POSDRU) în calitate de autoritate contractantă, și AJOFM Buzău, în calitate de beneficiar, și POSDRU/100/5.1/G/76457, „CONFORMED – CONsiliere, FORmare, MEDiere – servicii integrate”, încheiat între AM-POSDRU, în calitate de autoritate contractantă și AJOFM Buzău, în calitate de beneficiar de finanțare nerambursabilă.
AJOFM Buzău a desfășurat activitățile celor două proiecte având ca partener principal pe S.C. MANAGER CONSULT S.R.L., societate comercială cu care directorul Adrian Fumu s-a aflat în raporturi de muncă în perioada 2 decembrie 2010 – 1 noiembrie 2011. Prin intermediul cererilor de rambursare aferente celor două proiecte, Adrian Fumu a avizat, depus și solicitat la plată decontarea sumei de 2.151.521,72 lei, sumă ce reprezintă cheltuieli declarate eligibile pe baza documentelor justificative depuse de către fiecare partener al proiectelor, printre care și S.C. MANAGER CONSULT S.R.L., operator economic care l-a retribuit pe Adrian Fumu pentru activitățile desfășurate în cadrul proiectelor, în baza contractelor individuale de muncă încheiate cu acesta. Prin depunerea acestor înscrisuri la Organismul Intermediar Regional POSDRU și, ulterior, prin decontarea cheltuielilor declarate eligibile, în urma rambursării de către AM-POSDRU, Adrian Fumu a îndeplinit un act prin care a realizat un folos material direct către S.C. MANAGER CONSULT S.R.L.
„Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către FUMU ADRIAN a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României, potrivit căruia fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”, se arată în comunicatul Agenției Naționale de Integritate.