Deputatul Cezar Preda, după ce Ministerul nu i-a prelungit delegația Getei Burducea: ,,Îl rog pe domnul ministru Curaj să continue demersurile pentru completa depolitizare a concursurilor de inspector general“

   Ministrul Educației Națio­­nale și Cercetării Științifice, Adrian Curaj, a dat dovadă, în sfârșit, deocamdată parțial, de curajul pe care i l-au cerut parlamentarii Partidului Național Liberal, în special deputatul Cezar Preda, atunci când au făcut apel la corectitudine și echidistanță politică la organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor de inspector școlar general în județele în care aceste posturi nu fuseseră ocupate la rundele anterioare ale examenului. Așa că, ieri, ministrul Curaj nu a mai prelungit delegația Getei Burducea, inspectorul general interimar buzoian care a reușit performanța de a nu promova proba scrisă a examenului, de trei ori la rând.

   ,,Îl rog pe domnul ministru Curaj să continue demersurile pentru completa depolitizare a acestor concursuri, în așa fel încât cadrelor didactice cu renume în județele și orașele în care activează să nu le mai fie frică să se înscrie și să participe la examenele respective, să nu le fie frică de faptul că s-ar putea face de râs din cauza unor aranjamente politice precum cele de până acum”, a declarat, pentru OPINIA, deputatul liberal buzoian Cezar Preda.

   Co-președintele organizației județene a Partidului Național Liberal s-a referit, în același context al ingerinței politicului în sistemul de învățământ, și la recentul caz de la Liceul Nehoiu, unde profesorul de matematică Claudiu Corcodel a fost suspendat de către directorul acestei unități de învățământ, după ce un grup de elevi și părinți l-a reclamat, inclusiv la Parchet, pentru comportare abuzivă la clasă. ,,Îi rog pe cei care fac ancheta, atât din liceu cât și din Inspectoratul Școlar, să analizeze temeinic cazul, având grijă să nu păteze onoarea meseriei de dascăl”, a spus liderul liberal buzoian Cezar Preda.