După ce ani de zile a șters colbul de pe cronice bătrâne, în anul 2008, când administrația locală a Municipiului Râmnicu Sărat pregătea aniversarea a 570 de ani de atestare documentară a Râmnicului, istoricul Valeriu Nicolescu începea să publice saga acestui colț de țară românească, fostul județ Slam – Râmnic, așa cum a fost până la ultima reformă administrativă. Cuprinsă în șase volume, povestea are la bază o riguroasă documentare, atât în Arhivele Naționale și în filiala de la Buzău a acestora, cât și în importante biblioteci din țară. Mărturie stau numeroasele note de subsol ca și bogata bibliografie.
În primul volum se stabilesc coordonatele geografice și este descris cadrul natural, dar mai ales, reface istoria milenară a acestui ținut, chiar dacă primul document scris datează din 8 septembrie 1439 și a fost emis de Vlad Dracul.
Al doilea volum, cu numeroase anexe, se referă la viața economică, socială și politică, iar cel de-al treilea oferă informații despre organizarea administrativ-teritorială a județului, începând cu anul 1831 și până la reforma administrativă din anul 1968.
Din cauza cantității foarte mari de informații, volumul al patrulea urmărește evoluția învățământului de la începuturi până la reforma din anul 1948, de restul urmând să se ocupe viitori cercetători. Harnic și perseverent cum îl cunoaștem, credem că până la urmă tot Valeriu Nicolescu o va face.
În cel de-al cincilea volum, autorul se referă la istoria culturală a județului, la cele mai importante probleme edilitare și de urbanism precum sistematizarea, alimentarea cu apă, iluminatul public, asistența sanitară și socială, farmacii, stațiuni balneare etc. Alte capitole se referă la mișcarea sportivă și la folclor. În capitolul rezervat folclorului, reproduce cântece vechi, descântece, strigături, chiar mai multe variante ale baladei Miorița, precum și o variantă a baladei Toma Alimoș, cu titlul ,,Toma d-a lui Moș„.
Cu subtitlul ,,Nume cu renume“, la începutul acestei toamne a ieșit de sub tipar și cel de-al șaselea volum, cu care povestea acestui vechi județ se încheie. Deși în anul 1999 a publicat trei volume ,,Buzău-Râmnicu Sărat: oameni de ieri, oameni de azi“, un dicționar doar al personalităților râmnicene se impunea. În cele peste 400 de pagini este cuprinsă viața și activitatea a 306 nume cu renume, scriitori, profesori, arhitecți, medici, militari, oameni politici, muzicieni, care au avut într-un fel legătură cu această regiune. Astfel, sunt reuniți oameni care s-au născut și s-au afirmat aici, alții născuți în alte zone ale țării, dar aici s-au remarcat prin activitatea lor, precum și unii care doar vremelnic au trecut prin aceste locuri. Este cazul lui C.I. Parhon și Mircea Eliade, care în vremea când au locuit la Râmnic cu familiile, nu dădeau semne că vor deveni savanții de mai târziu. Peste ani însă, Mircea Eliade își va aminti despre copilăria râmniceană și despre salcâmii din Râmnicu Sărat. Dar și al lui Alex Oproescu, tânăr absolvent al școlii postliceale de biblioteconomie, născut la Nehoiu, care, în cei opt ani petrecuți la Râmnic, duce biblioteca raionului pe primul loc în țară la această categorie, reorganizează bibliotecile comunale și întemeiază una dintre primele secții muzicale din țară și altele.
Episcopul Mitrofan, născut în fostul județ, a păstorit mai multe mănăstiri din Moldova, apoi a ajuns episcop de Buzău, unde atunci tocmai își începea activitatea cea de-a șasea tipografie din }ara Românească. În timpul episcopatului său s-au tipărit 14 cărți, începând cu Pravoslavnica mărturisire a lui Petru Movilă, în zilele noastre, același lucru se poate spune despre Pimen Zainea, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. Dar sunt și destul de multe nume care, deși s-au născut în alte zone ale țării, și-au desfășurat întreaga activitate și și-au dobândit renumele în acest loc. Este cazul lui Stelian Cucu și Dumitru Crăciun, ori al medicului Mircea V. Homescu, dar și al altora.
Unii, precum bancherul și politicianul, ori ministrul Finanțelor, Menelas Ghermani și-au legat numele de aceste locuri prin activitatea politică în Colegiul Râmnicu Sărat. Iar Dimitrie I. Ghica, fiul beiului de Samos, scriitorul Ion Ghica, pe lângă activitatea politică, avea și proprietăți la Topliceni.
Multe dintre personalitățile de aici sunt deja incluse în dicționare naționale, pe domenii, ori enciclopedice, dar când sunt toți concentrați în același loc, munca cercetătorului, ori doar a celui interesat să știe câte ceva despre oamenii acestor locuri, este mult mai ușoară.
Printre cei incluși în carte sunt și câteva nume de contemporani pe care doar conjunctura politică i-a adus în prim-plan, pentru că dețin sau au avut funcții politice, ori administrative în ultimii 25 de ani. Dar nu considerăm un defect acest lucru, ci dimpotrivă constituie o sursă de informații pentru cei ce vor scrie despre viața politică de după anul 1989. Sunt însă incluse și vechi familii ai căror membri au avut un rol important în diverse momente istorice: Bălăceanu, ai cărei membri se regăsesc printre participanții la revoluția de la 1848, dar și printre unioniștii de la 1859, ori Dunka, veche familie nobiliară cu ramuri atât în Muntenia, cât și în Transilvania și Basarabia, ce descindea din Ioan, fratele lui Bogdan Vodă. La Râmnic au deținut pământuri și s-au stabilit și familiile Filitti, originară din insulele ionice, și Iarca, venită din Macedonia, dar implicată în evenimentele de la 1848. Râmnicean este și eroul din Dealul Spirii, din 13 septembrie 1848, Pavel Zăgănescu, căruia autorul i-a descoperit strănepoți la Ploiești.
Remarcabil este faptul că în volum se regăsesc mulți tineri care acum bat la porțile afirmării, iar faptul că cineva le-a acordat credit și i-a inclus alături de nume de renume, constituie o rampă de lansare. Peste ani, se va putea vedea câți au căpătat renume și câți s-au pierdut pe drum.
Pe lângă personalități, ultima parte a cărții include un capitol cu scurte prezentări ale farmaciștilor din Râmnicu Sărat și un altul cu personalități ale vieții politice și culturale românești încarcerate la închisoarea de maximă siguranță din Râmnicu Sărat.
Pentru întocmirea lucrării, autorul a apelat atât la documentele de arhivă și la alte dicționare, cât și la informații oferite de Internet, iar pe cei în viață i-a chestionat direct, ori a solicitat informații de la familie, în cazul când aceste persoane nu au putut fi contactate. Chiar dacă selectivă, lucrarea este o oglindă cât se poate de fidelă a oamenilor de ieri și de azi, trăitori în aceste locuri. Astfel de dicționare locale constituie o importantă sursă de informație pentru autorii de enciclopedii naționale cu caracter general sau pe domenii, așa cum dicționarele geografice ale județelor au fost sursa principală pentru Marele dicționar geografic al României, alcătuit de un colectiv de oameni de știință, sub coordonarea lui George Ioan Lahovari, cu peste o sută de ani în urmă.
MARCELA CHIRITA, bibliotecar