Noul șef al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Buzău este Nela Wamsiedel. Decizia aparține ministrul Educației, Adrian Curaj care a decis să nu mai prelungească delegația Getei Burducea, cea care a picat de trei ori concursul pentru șefia IȘJ.
Astfel, Nela Wamsiedel, până acum inspector pe Management, a fost numită cu delegație să conducă Învățământul buzoian până la organizarea unui nou concurs. Până atunci aceasta va face echipă cu inspectorul general adjunct, Daniela Palcău, cea care și-a „adjudecat” funcția după ce a promovat concursul organizat la Ministerul Educației.
Fost director al Liceului CFR, Nela Wamsiedel a fost în această primăvară singurul inspector din cei 22 de la IȘJ Buzău care a promovat concursul pe posturi.
AMĂNUNTE ÎN ZIARUL DE MÂINE