Premierul Dacian Cioloș s-a ținut tare până la sfârșit și a tăiat tot ceea ce înseamnă finanțare de la bugetul de stat a Bisericii Ortodoxe Române. Un gest aplaudat de marea masă a românilor, în frunte cu cei ce defilează sub stindardul ,,Vrem spitale, nu catedrale!”, și, bineînțeles hulit, printre dinți, de cler și de suferinzii de delir mistic – ultimii denumiți generic ,,poporul binecredincios de pretutindeni” -, al căror număr nu este, se vede, atât de mare.
Este de văzut, însă, ce vor spune politicienii, indiferent de culoare, în legătură cu această stare de fapt. Totuși, o asemenea veste, în preajma unui an electoral, nu le va pica bine la lingurică, dar fiind că, în proporție covârșitoare, amendamentele propuse de senatori și deputați proiectului de buget – pentru care se stătea în plen până dimineața – se refereau la atragerea de fonduri pentru parohii din colegiul, respectiv județul, pe care aleșii le reprezintă în Parlament.
Dincolo de aspectul pe care premierul Cioloș l-a subliniat în legătură cu finanțarea lăcașurilor de cult – aceea că de acest tip de finanțare trebuie să se ocupe cu precădere comunitățile locale și enoriașii, și, de ce nu, preoții, pe principiul ,,omul sfințește locul” -, vom avea ocazia, în sfârșit, să vedem, la amendamentele pe care aleșii noștri le vor depune la proiectul bugetului de stat, cât de multe știu aceștia despre problemele locuitorilor pe care îi reprezintă. Fenomenul în sine va avea rol de hârtie de turnesol; acum, că au dispărut banii pentru biserici, vor fi nevoiți să încerce să găsească altceva. Sau să tacă.