Două investiții din municipiul Râmnicu Sărat – una cu bani de la Ministerul Mediului și o a doua din bani „locali“ -, pentru care au fost alocate sume importante, au ajuns bătaia de joc a administrației înțelepte a municipiului, girată de tandemul toxic Viorel Holban – Sorin Cârjan. Orașul cu cel mai scump kilometru de asfalt din țară – care, între timp a început să dea semne vizibile de oboseală, necesitând reparații și cârpeli pe măsură – va intra, fără îndoială, în istoria recentă a jafului post-decembrist și prin parcul din cartierul din Bariera Focșani, dar și prin terenul de sport din zona Penny Market.
Parcul din Bariera Focșani, lăsat de izbeliște
Cartierul situat în Bariera Focșani – dacă poate fi numit așa, întrucât este situat într-o zonă inundabilă și aspectul său este cu mult sub cel al unei localități din mediul rural lovite de soartă – a fost dotat, printr-un program derulat de Ministerul Mediului în perioada guvernării Boc, cu un parc. Adică un fel de tichie de mărgăritar, așa cum au fost, de altfel, majoritatea acestor investiții, multe dintre ele construite în localități îmbătrânite, fără copii, dar dotate cu spații de joacă. La Râmnic, parcul cu pricina a costat două milioane de euro și nu a fost inaugurat nici până în ziua de astăzi, inclusiv dintr-un motiv care demonstrează, încă o dată, grija administrației publice locale față de banul public și față de locuitorii municipiului: copacii s-au uscat și a fost necesară o nouă investiție, de această dată din bugetul local, Admnistrația Domeniului Public replantând toți copacii.
Desființat „la cererea cetățenilor“
O poveste demnă de „Trofeul Gâgă“ o are terenul de sport din zona Penny Market, din cartierul Piața Halelor, construit din bani de la bugetul local prin aceeași Administrație a Domeniului Public. La vremea respectivă, Administrația Domeniului Public a construit, lângă o centrală termică dezafectată, un teren de sport acoperit cu mochetă, împrejmuit cu un gard înalt din plasă sudată. Întrucât întreaga construcție a fost făcută fără autorizație, la solicitarea consilierilor locali ai fostului Partid Democrat Liberal din legislatura 2008-2018, Primăria s-a văzut nevoită să amendeze ADP și să o oblige să intre în legalitate.
După câtva timp de funcționare a terenului – care era folosit, practic, de copii din trei cartiere râmnicene – Primăria a dispus dezafectarea acestuia. Pretextul a fost acela al reclamațiilor primite de la locatarii din zonă, care acuzau gălăgia făcută de copiii care se jucau. Gardul a fost tăiat și a apucat o destinație necunoscută, iar mocheta a fost strânsă și depozitată în curtea grădiniței din cartierul Alecu Bagdat, numit de râmniceni „Dallas“; așa că preșcolarii grădiniței în cauză – ne referim la fericiții care izbutesc să ajungă, pe drumul desfundat, la această instituție de învățământ preșcolar – au satisfacția că au un teren de sport cu mochetă… făcută sul și putrezită!
Pentru că imaginile de mai sus și cuvintele nu pot descrie cu acuratețe modul în care arată realitățile de mai sus, urmăriți câteva înregistrări video puse la dispoziție de consilierul județean PNL Raul Florescu