Partida dintre Locomotiva Buzău și Voința Lunca s-a încheiat cu jumătate de oră mai devreme. Fotbaliștii ultimei clasate din Liga a IV-a au părăsit terenul, în semn de protest față de arbitraj. Locomotiva Buzău a câștigat confruntarea cu 3 la 0, la masa verde.
Meciul dintre Locomotiva Buzău și Voința Lunca, disputat sâmbătă, pe arena „Cornel Negoescu“, s-a încheiat 2 la 2, pe teren, după ce oaspeții au părăsit terenul în urma unui penalty acordat gazdelor în minutul 63, fază din care fotbaliștii Locomotivei puteau să intre în avantaj pe tabela de marcaj.
Oaspeții au deschis scorul, surprinzător, în primele minute ale întâlnirii.
Jucătorii formației din Lunca au reușit să își dubleze avantajul câteva minute mai târziu. Tot în câteva minute a reușit și Locomotiva să marcheze primul gol, prin decarul Fabian Tomescu, în urma unei execuții de la punctul cu var.
Formația din Buzău și-a revenit pe finalul primei părți a jocului, când a restabilit egalitatea.
La nici 15 minute de la reluarea jocului, Costin Soare, arbitrul central, a dictat corect o lovitură de pedeapsă în favoarea Locomotivei, iar doi dintre oaspeți au primit al doilea cartonaș galben, pentru proteste, fiind eliminați. În acel moment, jucătorii formației Voința Lunca au decis să părăsească suprafața de joc, iar Comisia de Disciplină a luat hotărârea ca meciul să fie adjudecat de buzoieni la „masa verde“.
După acestă partidă, Locomotiva Buzău ocupă locul 5 în ierarhia primei ligi din fotbalul buzoian, iar Voința Lunca rămâne „lanterna roșie“.