Pugilistul buzoian Bogdan Dinu continuă să fie de neoprit la profesioniști. El a câștigat un nou meci disputat chiar în gala de la Quebec, eveniment în cadrul căruia Lucian Bute nu și-a putut lua înapoi centura mondială IBF. Bogdan Dinu a ajuns la 14 victorii la categoria grea.
În cadrul galei organizate la Centre Videotron din Quebec, Bogdan Dinu a urcat în ring pentru a se confrunta cu argentinianul Manuel Alberto Pucheta, sportiv în vârstă de 44 de ani, cu aproape 50 de meciuri la profesioniști. Buzoianul a câștigat partida prin KO tehnic, după ce adversarul s-a retras în runda a 6-a.
În vârstă de 29 de ani, Bogdan Dinu a ajuns la a 14-a victorie din tot atâtea partide disputate la categoria grea, zece dintre meciuri reușind să le câștige prin KO.
În urmă cu trei luni, tânărul pugilist îl învingea pe americanul Ed Perry, prin KO tehnic, într-o partidă disputată tot în Canada, la Montreal.
Zilele trecute, buzoianul a boxat în gala în care Lucian Bute a luptat pentru centura mondială IBF, însă acesta din urmă a fost învins, la puncte, de englezul DeGale.