UPDATE Un buzoian, urmărit internațional de autoritățile judiciare din Italia, pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, a fost identificat zilele trecute de polițiști și arestat preventiv, în vederea predării către autorităților italiene. S-a întâmplat la sfârșitul lunii noiembrie, când polițiștii de investigații criminale – Compartimentul Urmăriri, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, în urma activităților specifice desfășurate, l-au depistat pe individ, pe raza municipiului Buzău, acesta fiind urmărit internațional pentru comiterea infracțiunii de omor deosebit de grav, fapta fiind comisă în Italia. Pe numele tânărului, în vârstă de 26 de ani, din localitatea Glodeanu Siliștea, județul Buzău, autoritățile judiciare din Italia au emis un mandat european de arestare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor deosebit de grav. Potrivit unor surse judiciare, el fusese dat în urmărire internațională luna trecută după ce în noaptea de 6 spre 7 noiembrie i-a tăiat gâtul unui cetățean german stabilit în Italia. Buzoianul ar fi mers în vizită la locuința victimei, dintr-un cartier bun al Romei, unde ar fi consumat băuturi alcoolice. Nu se știe exact ce s-a întâmplat acolo. Cert este că cetățeanul german a fost găsit decedat, cu gâtul tăiat. Buzoianul ar fi furat mai multe bunuri din locuință, acestea fiind, se pare, și motivul crimei, iar ca să își șteargă urmele ar fi incendiat imobilul. Aceleași surse judiciare spun că atât buzoianul de 26 de ani cât și cetățeanul german, în vârstă de 49 de ani, erau cunoscuți cu orientări homosexuale.
Buzoianul este bănuit chiar că face parte dintr-o reţea periculoasă de gigolo din Estul Europe, specializată în jafuri. Pe neamţ îl cunoscuse, se pare, pe o reţea de socializare și s-ar fi dus la întâlnire însoţit de un complice. Victima – Oliver Degenhardt – era CEO-ul unei companii de cosmetice. Trupul lui a fost descoperit mutilat de către pompierii alertaţi să stingă incendiul declanşat în apartamentul său, potrivit stirileprotv.ro. Germanul se stabilise în Italia în 2001, iar în cartierul în care locuia, în urmă cu 4 ani. Anchetatorii au stabilit că în seara crimei Oliver avea întâlnire cu un bărbat. Dar acesta a venit însoţit de încă un individ. Neamţul, îmbrăcat în pijamale, le-a deschis uşa de bună voie. După ce l-au omorât, cei doi suspecţi au răscolit casa şi au furat ceasuri de valoare, telefoane şi un laptop. Au dat apoi foc casei ca să-şi ascundă urmele. Anchetatorii l-au suspectat iniţial pe fostul logodnic al bărbatului pe care l-au şi audiat. După ce au verificat însă convorbirile telefonice şi conversaţiile de pe chat au ajuns la romanul de 26 de ani, Laurenţiu Drăgan, pe care l-au dat în urmărire internaţională. După ce a comis teribilă crimă, bărbatul de 26 de ani a încercat să dispară. A fugit din Italia şi s-a întors acasă, la Buzău. Ca să nu îi dea nimeni de urmă, individul şi-a şters inclusiv profilul care îl avea pe o reţea de socializare. Ajuns în ţară, suspectul a crezut că şi-a pierdut urma. Nu a luat însă în calcul că poliţiştii români fuseseră anunţaţi de fapta lui. Laurenţiu Drăgan a fost prins pe o stradă din zona centrală a Buzăului. Ca să dea de urma lui, investigatorii s-au folosit de toate mijloacele de anchetă pe care le au la dispozie – inclusiv punerea sub urmărire a sistemelor de comunicaţie pe care le folosea acesta.
Individul din Glodeanu Siliștea a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și ulterior magistraților Curții de Apel Ploiești, pe numele acestuia fiind emis un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile. Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Buzău, până la definitivarea procedurilor întreprinse în vederea predării către autoritățile italiene.