Buzoianca Anca Francesca Neculăiasa reprezintă România la finala Miss Earth, din Viena

   „De când eram mică, am vi­sat să fiu pe scenă ca reprezentantă a țării în diverse concursuri de frumusețe, de aceea pentru mine este o onoare să fiu Miss Earth România 2015!“. Acestea au fost cuvintele rostite cu emoție de una dintre cele mai frumoase tinere din Buzău, care, anul acesta, a reușit să câștige detașat titlul de Miss Earth România. Cu acest titlu, buzoianca Anca Neculăiasa ne reprezintă țara în perioada 19 noiembrie – 6 decembrie în finala Miss Earth, care are loc la Viena.

   Anca are 20 de ani și 1,76 m înălțime. Este născută în Rm. Sărat și este studentă în anul II la Facultatea de Geografie, secția Cartografie, din cadrul Universității București, și la Relații Economice Interna­ționale -ASE București.

 „Vorbesc despre natura  și bogățiile țării noastre peste tot unde mă duc“

   Frumoasa buzoiancă a practicat baletul de la șase ani, iubește animalele și natura. Îi plac călătoriile și, de-a lungul anilor, a fost în peste 15 proiecte de voluntariat, atât în țară cât și în afară.  Este la al doilea concurs important de frumusețe la care participă, în 2014 fiind reprezentanta Ro­mâniei la Miss Internațional,  care a avut loc în Japonia, la Tokio.

   „Voi face tot ce pot pentru a promova în fața întregii lumi valorile țării, turismul, cultura și tradițiile României. Îmi place să vorbesc despre natura și bogățiile țării noastre peste tot unde mă duc“, a declarat Miss Earth România 2015.