Cândva, mai mulți cercetători s-au reunit pentru a stabili cu exactitate care dintre durerile fizice pe care omul le poate suporta este mai atroce; se calificaseră în finală durerile facerii și cea din urma unei lovituri „sub centură“. Până la urmă, după zile de deliberări – mai ceva precum într-un juriu amercan – mințile luminate participante la reuniune au ajuns la consens: durerea de măsele.
Glumița de mai sus reprezintă, fără doar și poate, și situația dilematică în care se poate găsi un locuitor al municipiului Buzău, pus în situația de a compara îngrijorarea pe care i-o produce valul de atentate teroriste care a lovit Europa cu nepăsarea statului român cu cea provocată de ascunderea adevărului despre Revoluția din decembrie 1989, în acest ultim caz Curtea Europeană a Drepturilor Omului pronunțând, nu mai departe de ieri, o nouă condamnare pentru nesoluționarea în termen rezonabil a dosarului.
Personal, aș da un răspuns fără să clipesc: îngrijorarea produsă de descoperirile de ultimă oră ale procurorilor la Direcția Economică a Primăriei. Și, aici, nu mă intrigă atât de mult dimensiunea malversațiunilor care s-au produs în instituția care-l ține sub acoperiș de aproape două decenii pe Constantin Boșcodeală. Nici lipsa de reacție a acestuia. Nici faptul că unii, chiar dintre protagoniști, sunt mai preocupați de descoperirea turnătorului decât de aflarea adevărului în toată splendoarea sa.
Ci, în primul rând, lipsa de reacție a societății civile buzoiene, într-o situație care ne afectează pe toți, locuitorii acestui oraș, prăpădit, vai de el, în care și circulația pe stradă poate deveni o aventură sfârșită nefericit. Nu credeam că, după o săptămână de la declanșarea scandalului, nicio organizație civică să nu ia atitudine. Să facă un calcul sumar, să ne arate tuturor măcar ce s-ar fi putut face cu banii pierduți în neantul computerelor de la Direcția Economică. Darămite să mobilizeze buzoienii să iasă în stradă și să ceară demisiile celor implicați, a celor care au dat comenzi și ale celor care îl iau pe „nu știu“ în brațe.
La Buzău, la manifestația de solidaritate cu victimele din Club Colectiv, s-a strigat „Jos guvernul!“ după zece ore de la demisia lui Victor Ponta. Într-un târziu, s-a strigat și „Jos primarul!“, după ce câțiva manifestanți și-au adus aminte că o altă miză era înnoirea clasei politice. Acum nu s-a spus și nu s-a strigat (mai) nimic. Probabil că ne merităm soarta.