Conducători auto extrem de ”grăbiți”, alții băuți la volan, pietoni indisciplinați în trafic, bicicliști și căruțași pentru care regulile de circulație nu există, asta au constatat în trafic polițiștii buzoieni cu atribuții ritiere în ultimele două zile ale săptămânii trecute.
Astfel, au fost aplicate 623 de amenzi, a căror valoare a depășit 145.000 de lei, iar jumătate dintre abateri, respectiv 313, au fost comise de conducători auto care nu au respectat regimul legal de viteză.
Patru dintre vitezomani s-au ales cu permisele suspendate pentru o perioadă de 90 de zile, pentru că au depășit cu peste 50 km pe oră viteza maximă admisă în sectorul de drum tranzitat. Alte 13 permise de conducere au fost reținute ca urmare a nerespectării regulilor privind prioritatea auto și pietonală, depășiri neregulamentare, nerespectarea semnificații roșii a semaforului sau pentru că nu s-au prezentat la poliție în termen de 24 de ore de la data implicării într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
De asemenea, au fost întocmite șase dosare penale, dintre care trei pentru consum de alcool la volan. Este vorba despre valori de 0,98 mg/l, 0,53 mg/l și 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Alte trei dosare penale au fost întocmite de polițiștii buzoieni pentru deplasare în trafic cu autovehicul neînmatriculat, cu permisul suspendat sau fără permis de conducere.