Polițiști și procurori din Capitală au făcut, joi, percheziții în Buzău, în căutarea de indicii concludente pentru definitivarea cercetărilor în vederea destructurării unei rețele formate din 14 persoane și specializate în evaziune fiscală și spălare de bani, proveniți din contracte încheiate cu Administrația Cimitirelor și Adminstrația Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB), din subordinea Primăriei București.
Verificările efectuate în municipiul Buzău au vizat o singură persoană bănuită de legături în afara legii cu grupul infracţional, ulterior ea fiind dusă în Bucureşti pentru audieri la Poliţia Capitalei.
Percheziţii au avut loc, de asemenea, în București, la cele două instituții, dar și în Ilfov, Dâmbovița și Mehedinți. În total, 43 de locații au fost luate la puricat de anchetatori, perchezițiile fiind efectuate până la lăsarea serii, fiind ridicate documente legate de contracte de igienizare și îngrijire a cimitirelor și a zonelor de agrement din capitală încheiate de cele două instituții cu mai multe firme. 14 persoane urmau să fie conduse la audieri după finalizarea descinderilor.
Potrivit unor surse judiciare, rețeaua este coordonată de Gheorghe Florea, zis „Florea Bragadiru“, om de afaceri din județul Ilfov, care a avut, de-a lungul timpului, puternice legături cu Masoneria.
Autoritățile estimează că suma totală rezultată din circuitul de spălare a banilor este de 18 milioane de lei, la o valoare a contractelor încheiate cu instituțiile publice de aproximativ 30 de milioane de lei. Conform unui comunicat de presă remis, joi dimineață, de Poliția Capitalei, din probatoriul administrat a rezultat că, în perioada 2009-2014, mai multe societăți comerciale care aveau încheiate contracte cu instituții publice controlate de un număr restrâns de persoane, au creat circuite economice și financiare fictive prin înregistrarea contabilă și declararea fiscală de achiziții fictive în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale.
Reprezentanții acestor societăți au încercat să ascundă proveniența ilicită a sumelor de bani rezultate din activitatea evazionistă prin transferuri bancare repetate în conturile unor firme controlate de aceleași persoane, în final, aceste sume fiind retrase integral în numerar, adaugă sursa citată.
Cercetările au fost efectuate de Poliția Capitalei și Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în colaborare cu SRI și Unitatea Teritorială de Analiză a Informațiilor București.