Administrator buzoian, și amendat și cu banii luați pentru transport ilegal de cherestea

   În urma controalelor des­fă­șurate în cursul acestei săp­tămâni, polițiștii din cadrul Ser­viciului de Investigare a Cri­minalității Economice, ală­turi de reprezentanți ai Gărzii Forestiere Județene Buzău, au sancționat contravențional o societate comercială din municipiu, ca urmare a neregu­lilor constatate la transportul materialului lemnos.

   Din verificările efectuate de polițiști rezultă că, timp de șase luni, până în noiembrie 2015, administratorul societății supuse controlului a emis 19 avi­ze de însoțire secundare pentru un volum de 570,95 me­tri cubi de cherestea fag uscată.

   Această marfă fusese achi­ziționată de la furnizori din mai multe județe, respectiv Covas­na, Vrancea, Mureș și Dâmbovița, fără ca materialul lemnos să aibă proveniență legală, potrivit H.G. pentru aprobarea Normelor referitoare la proveniența și circulația materialelor lemnoase.

   De asemenea, societatea co­mercială în cauză nu deține niciun depozit declarat și înre­gistrat în perioada în care a efec­tuat tranzacțiile menționate.

   Prin urmare, administrato­rul buzoian s-a ales cu o a­mendă în valoare de 10.000 de lei, potrivit Legii privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. Totodată, a­ces­tuia i-a fost confiscată o su­mă de peste 210.000 lei, care reprezintă contravaloarea   materialului lemnos livrat pe baza celor 19 avize de însoțire emise în perioada iunie–noiembrie 2015.

   În aceeași zi, polițiștii din cadrul Postului de poliție comunal Vintilă-Vodă, în timp ce acționau pe raza comunei, au depistat doi bărbați, de 30 și respectiv 44 de ani, din comuna Beceni, care tocmai puse­seră la pământ un arbore de pe un teren proprietate privată.

   Arborele a fost lăsat în custodie, iar motofierăstrăul utilizat de cei doi bărbați a fost confiscat de polițiști.

   În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de polițiștii Postului de poliție comunal Vintilă-Vodă.

   De asemenea, polițiștii din cadrul Secției 2 poliție rurală Beceni au sancționat contravențional un bărbat de 40 de ani din Lopătari, care transporta material lemnos fără documente legale de proveniență.