Decizie așteptată în dosarul de spălare de bani al fostului deputat PNL George Scutaru, fost consilier al președintelui României. Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis astăzi restituirea la DNA a cauzei în care George-Adrian Scutaru, Dan-Ştefan Motreanu şi Ana – Maria Schaer au fost trimişi în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie. De asemenea, a fost revocată măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de George Scutaru. Decizia nu este definitivă, însă este greu de crezut că procurorii vor reuși să întoarcă hotărârea judecătorilor Curții Supreme care au cerut refacerea actului de sesizare a instanței privind trimiterea în judecată a celor trei după ce au fost identificate inadvertențe. La cererea instanței, procurorul care a instrumentat cazul a avut termen cinci zile să remedieze neregulile ori să comunice dacă menține dispoziția de trimitere în judecată sau solicită restituirea cauzei către DNA. Situația nu a fost clarificată din acest punct de vedere, astfel încât, la termenul de miercuri, instanța a decis să nu înceapă judecarea pe fond a cauzei. “Restituie cauza privindu-i pe inculpaţii Scutaru George-Adrian, Motreanu Dan-Ştefan şi Schaer Ana – Maria, trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. 114/P/2015 din data de 28 septembrie 2015, la Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie. Cheltuielile judiciare rămîn în sarcina statului. Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu în cuantum de cîte 90 lei se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. II. Revocă măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Scutaru George Adrian. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa din Camera de consiliu, azi, 18 noiembrie 2015”, se arată în decizia instanţei. Direcția Națională Anticorupție l-a trimis în judecată, pentru spălare de bani, pe fostul deputat PNL de Buzău George Scutaru, alături de Dan Motreanu, deputat liberal și fost vicepreședinte al Camerei, și de Ana Maria Schaer, administrator al unei societăți comerciale.