Buzoiancă, tâlhărită în scara blocului pentru 200 de lei

   O buzoiancă de 32 de ani a început cum nu se putea mai prost această săptămână, cu o sperietură pe care nu o va uita curând.

   În timp ce se întorcea aca­să, în momentul în care a intrat în blocul în care locuiește, un individ,  care probabil a urmă­rit-o, s-a repezit asupra ei și i-a smuls poșeta în care avea  do­cumente și suma de 200 de lei.

   Totul s-a întâmplat rapid, iar femeia, deposedată de bu­nurile sale, a sesizat prin apel la 112 Poliția Municipiului Buzău.

   În scurt timp, polițiștii au reușit să dea de urma făp­tașului. Din investigațiile efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Buzău s-a stabilit că este vorba  despre un bărbat în vârstă de 29 de ani, din Padina, care a tâlhărit-o în scara blocului pe buzoianca de 32 de ani.

   În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, iar față de tânărul din Padina a fost luată măsura reținerii.

   În cursul acestei zile, făp­tașul va fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, cu propunere de ares­tare preventivă.