Ion Viorel, dezvăluiri despre ancheta pornită de FRF împotriva Gloriei Buzău: „Ce ridicol! Li s-a spus jucătorilor că le făceam semne cu sticla și beam apă nu știu cum“

   Comisia de Integritate a Federației Române de Fotbal a înaintat, la începutul lunii noiembrie, către Comisia de Disciplină, un raport în care Gloria Buzău este acuzată, cu probe video, cât și cu mărturii în scris ale unor jucători, că a aranjat cel puțin zece meciuri din campionatul trecut al Ligii 2. Ancheta pe care FRF a demarat-o împotriva clubului buzoian vizează implicarea acestuia în mafia pariurilor. Audierile au început deja de săptămâna trecută, iar, până acum, mai mult de jumătate din fotbaliști au răspuns la întrebările puse de federali. 

   Vinerea trecută, opt dintre jucătorii din lotul echipei antrenate de Viorel Ion au fost ținuți, până aproape de ora 21,00 la Casa Fotbalului, acesta cu toate că a doua zi aveau programat meci la Brăila (pierdut de Gloria cu 0-2). Luni, cu două zile înainte intermediarei cu Farul (meci încheiat la egalitate, scor 0-0), alți șase componenți ai Gloriei au fost audiați, iar ultimii rămași, împreună cu staff-ul tehnic și președintele Dan Tulpan, vor ajunge și ei, zilele următoare, în fața comisiei FRF pentru a da explicații.

   La finalul meciului de miercuri, pe care Gloria Buzău l-a încheiat la egalitate, scor 0-0, pe teren propriu, cu Farul Constanța, antrenorul Viorel Ion a ieșit în fața presei pentru a da declarații cu referire la ancheta și presiunea pe care jucătorii săi sunt nevoiți să le suporte în această perioadă. Acesta a făcut afirmații extrem de interesante prin care lăsa de înțeles că Departamentul de Integritate al FRF și-ar fi construit raportul prin care echipa sa este acuzată că ar fi trucat meciuri pentru pa­riuri pe baza unor mărturii ale unor jucători care au plecat pe ușa din dos din Crâng. Viorel Ion spune că are informații că federalii ar fi făcut presiuni și asupra altor foști fotbaliști ai Gloriei pentru ca aceștia să-și denunțe fostul club, jucători care, potrivit antrenorului, sunt dispuși să confirme asta atunci când va fi cazul!

„Au racolat jucătorii!”
     
   „S-a încercat, prin orice metode, eu știam de această treabă! Au racolat jucătorii care au plecat de aici pe ușa din spate. Știm mai multe, dar o să vorbim mai multe unde trebuie să vorbim mai multe! Au mai sunat și jucători care n-au fost chemați și au fost pe aici, dar care n-au vrut să dea cu subsemnatul. Nu intru deocamdată în amănunte, dar or să vină să depună mărturie!”, a spus Viorel Ion după meciul cu Farul.

Semnul sticlelor cu jucătorii

   Tehnicianului Gloriei i se pare suspect modul în care decurg audierile la Comisia de Disciplină a FRF, în sensul că nimeni altcineva, de la vreun club advers, nu este interogat. 

   „E clar că la ce se scrie în acel rechizitoriu nu poți să faci așa ceva decât dacă era implicată și echipa adversă. Este logic, n-ai cum! Mai nou, celor interogați li s-a spus că antrenorul are cu ei un semn al sticlelor, că făceam eu semne cu sticla și beam apă nu știu cum. Vă dați seama ce ridicol este, dar nu vreau să intru mai mult în amănunte cu ce i-a întrebat pe jucători. Dar revin, ca noi să fi putut aranja atâtea meciuri, fără implicarea adversarului, nu se poate. Și dacă vine un președinte de club, un antrenor sau un jucător de la echipa adversă care să spună că conducerea clubului Gloria, vreun jucător al Gloriei sau antrenorii Gloriei s-au dus la ei și le-au propus vreodată să aranjeze un meci, noi mergem singuri și ne rupem legi­timațiile! Păi cum pot eu să spun la comandă: acum marcăm! Păi și azi (n.r., miercuri, în meciul cu Farul) am vrut să marchez, trebuia să fi făcut un semn și gata, marcam, nu?”, a mai spus Viorel Ion.

„Felicit echipa pentru jocul prestat cu Farul“

   După remiza de miercuri, cu Farul Constanța, Viorel Ion și-a lăudat jucătorii pentru prestație, având în vedere că în ultima perioadă au stat mai mult pe la audieri decât s-au antrenat. Rezultatul este considerat unul bun, cu toate că Gloria Buzău se află în subsolul clasamentului Seriei I și are șanse mici să prindă play-off-ul, obiectiv la care antrenorul nici nu mai visează.

   „Nu am decât să felicit echipa pentru jocul prestat. Am jucat împotriva unei echipe foarte bune, cu jucători care au evoluat numai în Divizia A, cu salarii plătite în avans și care au avut un șut pe poartă abia în minutul 90. Ținând cont de faptul că în ultimele zece zile ne-am antrenat de două ori, nu am decât cuvinte de laudă la adresa acestor jucători. Știți cu toții ce s-a întâmplat, vineri au venit la 12 și jumătate noaptea și au mers și au jucat la Brăila, luni acum nu ne-am antrenat, că au fost plecați încă vreo șase jucători și mai avem și accidentați. Una peste alta, eu zic că este un rezultat bun pentru noi, cu toate că meritam victoria. Este clar acum că ne-am înscris la play-out, suntem conștienți de treaba aceasta, dar prin înjumătățirea puncte­lor, prin regulamentul care este, noi sperăm ca, până la sfârșitul anului, să mai acumulăm puncte în cele cinci partide care au mai rămas“, a mai declarat „Vioară“ după remiza cu Farul.

   La rândul său, primarul orașului Buzău, Constantin Boșcodeală, a declarat că nu știe nimic despre această anchetă a FRF împotriva clubului pe care instituția pe care o conduce îl susține financiar, ba chiar consideră că rezultatele obținute de jucătorii lui Viorel Ion nu pot trezi suspiciuni.
Liga2.ro