„Medicii nu sunt doar un corp anexat unui creier furnizor de diagnostice și tratamente. Indiferent că tratează un panarițiu sau o catastrofă, calmul și rațiunea sunt trecute în fișa postului unui medic (…) Emoția se revarsă peste ei când depășește cotele unui baraj autoconstruit nu din cinism, ci dintr-un omenesc instinct de conservare”. A trebuit să se întâmple nenorocirea de la București din noaptea de 30/31 octombrie ca să vedem, cu toții, cât adevăr se află în cuvintele de mai sus.
Textul la care fac referire are, bineînțeles, legătură cu tragedia din Clubul Colectiv. Îi aparține cunoscutului medic chirurg bucureștean de origine buzoiană Costin Duțu, care l-a scris pe 31 octombrie 2015, sub titlul „Cum se vindecă cei care vindecă?”, și care l-a inclus, pe ultima sută de metri, într-un volum ce va fi lansat sâmbătă, 21 noiembrie, ora 11,00, la Cafeneaua Florescu de la Romexpo, în cadrul Târgului de carte „Gaudeamus”.
Medicul Costin Duțu își extinde, astfel, aria inciziilor pe care le face zilnic, la spitalul în care lucrează, și pe care le va lansa în spațiul public odată cu volumul „Incizie printre cuvinte. Despre triunghiul chirurg-pacient-boală”. Cartea chirurgului Costin Duțu nu este un tratat medical cu titlu comercial. I-am putea spune mai degrabă o incursiune în atât de complicata și de discutata relație medic-bolnav, cu suișurile și coborâșurile ei, o incursiune plină de talent, de umor și de (auto)ironie, o culegere de texte – dintre care unele au văzut pentru prima oară lumina tiparului în paginile cotidianului OPINIA – după parcurgerea cărora parcă îți vine să te așezi mai fără teamă pe masa de operație decât pe scaunul medicului dentist.
Totuși, în partea a treia a cărții, Costin Duțu se reîntoarce la sensibilitatea care i-a deschis drumul către cuvântul folosit altfel decât pentru a da diagnostice și, uneori, sentințe, pentru a interacționa cu colegii sau cunoscuții sau pentru a-și arăta dragostea pentru familie. El ne dă oczia să citim câteva texte, bineînțeles inspirate tot din lumea medicală, care, cel puțin pe cunoscători, îi duce cu gândul la prima sa dragoste de dinaintea chirurgiei: poezia.
Dacă am început acest text cu un citat dintr-un text inspirat din nenorocirea care ne-a pârjolit sufletele tuturor, îmi permit să îl închei cu un altul, la fel de „lumesc”, dar într-o cu totul altă notă: „De ce înjură uneori chirurgii? Pentru că, luată sub aspectul practic, chirurgia este o înșiruire de băgări și scoateri, de trageri și impingeri… este că v-ați gândit la scene interzise sub 18 ani?… Uite-așa se crează atmosfera ludică în sala de operație… Pentru că, în contact direct cu fibra intimă a oamenilor, despicată, sinceră și tremurândă, pudoarea este doar o profesoară machiată strident care intră într-o clasă de liceene superbe”.