În săptămâna ce a trecut am fost atât de decepționată de modurile în care oamenii reacționează la durere, încât am păstrat un fior care îmi dă un tremol permanent. Nu am avut starea de spirit necesară, mă simt și acum vinovată, dar cum îmi iau un snop de bilete la tot felul de spectacole cu două săptămâni înainte, s-a întâmplat să merg la concertul domnului Tudor Gheorghe, ,,Adio, doamnă!”.
Toată admirația pentru reînvierea spiritului boem interbelic, pentru formație, pentru dirijor. Toată admirația pentru prezența, prestația, genialitatea maestrului.
M-au dezamăgit crunt atâția oameni în care am crezut, de aproape sau de departe, unii reprezentanți ai politicului, bisericii, politrucii, oportuniștii, cârcotașii și alții, dar nu am putut să cred că domnul Tudor Gheorghe se va alinia lor.
În încercarea de a face conversație… ne explică cum oameni, care nu știu ce vor, ,,crează haos”, cum nu mai există cultura străzii, nici erudiție muzicală, doar se vede unde merge tineretul să asculte muzică și ce fel de melodii se propagă acolo, cum suntem noi aiuriți de tot și toate. Dar, mai ales, că nu știm de fapt ce vrem!
Un spectator, printre dinți, îl trimite deodată… undeva, anume…
Maestrul era îmbrăcat la patru ace… frac, pantofi din lac, cămașă albă de mătase, papion din mătase… Dacă până în acea clipă îl admirasem – ce om, ce ținută! -, brusc, omul acela a început să scadă… ca o lumină ce apunea… Nu mai exista pe scenă… Zavaidoc, Titi Botez, Ioana Radu, Jean Moscopol, Cristian Vasile, Gheorghe Ionescu Gion, Dorel Livianu veniseră și își cântaseră singuri piesele… Domnia-sa dispăruse. Nu-l mai vedeam!
Nu l-am mai putut asculta vorbind… Stilul zeflemitor la adresa tineretului, a interpreților festivalelor de romanțe, a oamenilor care se revoltă împotriva politicului, uitând că toți sufeream arsura indiferenței, l-a descalificat pe vecie.
În fața mea rămăsese doar un mănunchi de oameni tineri, instrumentiștii, care lăsaseră ochii în jos, de jenă…
Roxana CONSTANTINESCU este avocat în Baroul Buzău