Ziua Veteranilor a fost instituită prin Legea nr. 150 din 22.10.2014, privind modificarea și completarea OUG nr.82/ 2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat.
România se alătură, astfel, Australiei, Canadei, Statelor Unite ale Americii, precum și altor state din Europa care, la 11 noiembrie, își arată recunoștința pentru militarii întorși din misiuni și își comemorează eroii.
Ziua de 11 noiembrie a fost aleasă pentru simbolistica ei: intrarea în vigoare, la 11 noiembrie 1918, ora 11,00, a Armistițiului între Puterile Antantei și Germania, în urma căruia se punea capăt Primului Război Mondial și se creau condițiile necesare realizării, în țara noastră, a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Semnificația acestei zile pentru Armata României este legată și de faptul că, pe data de 11 noiembrie 2003, a căzut la datorie sublocotenentul p.m. Iosif Silviu Fogorași, primul militar decedat în teatrul de operații din Afganistan.
În țara noastră se sărbătorește și Ziua Veteranilor de Război, pe data de 29 aprilie, în onoarea tuturor militarilor români care au luptat și și-au dat viața, pe timpul celor două conflagrații mondiale, pentru apărarea independenței, suveranității și integrității teritoriale a României.
În amintirea încheierii Primului Război Mondial
Militarii din garnizoana Buzău organizează, cu prilejul sărbătoririi, pe 11 noiembrie, a Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații, o serie de activități și evenimente culturale prin care doresc să transmită respectul față de toți militarii români care au luptat și luptă pentru România.
Astfel, astăzi, 11 noiembrie, începând cu orele 12,00, în satul Pinu din comuna Brăiești, se va desfășura o ceremonie militară de comerorare a eroului sublocotenent (post-mortem) Dan Ion Ciobotaru, căzut la datorie la 23 iunie 2010 în Afganistan. Totodată, pe 15 noiembrie, începând cu orele 17,00, la sala de spectacole a Teatrului „George Ciprian” va avea loc spectacolul „Omagiu eroilor căzuți în Teatrele de Operații”. Intrarea la spectacol este liberă.