Dezastrul petrecut în Clubul Colectiv provoacă, mai nou, isterie în legătură cu siguranța de care elevii au parte în școlile în care învață. Totul a pornit de la declarația senină a premierului interimar Sorin Cîmpeanu, nimeni altul decât cel care a ocupat până acum fotoliul de ministru al Educației: „93% din cele aproape 19.000 de școli din România NU au autorizație de la pompieri”.
Afirmația lui Cîmpeanu ridică întrebarea câte școli din județul Buzău funcționează fără autorizație din partea ISU. Am încercat să găsim un răspuns la Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Buzău, dar se pare că, pentru o statistică cât mai exactă reprezentanții instituției, alături de pompieri, au început o verificare în teren. Surse neoficiale vorbesc însă despre o situație îmbucurătoare, cu peste 70 % dintre școlile buzoiene care ar avea autorizație ISU.
„Cu siguranță un procent mai mic decât cel național“
„Vom soluționa urgent această chestiune, pentru că acum facem controale în școli alături de cei de la pompieri. Există un sistem informatic în care fiecare unitate școlară trebuie să își completeze situația, dar pentru o situație exactă trebuie să verificăm. Cu siguranță însă, procentul școlilor care nu au autorizație ISU la Buzău este mai mic decât cel la nivel național, prezentat de premierul Sorin Cîmpeanu. Un argument în acest sens îl constituie numărul mare de școli construite după 1990 în Buzău, acestea fiind construite după avizul PSI. Altele mai vechi, cum ar fi Liceul Pedagogic, unde am și fost director ,vă spun că au fost construite corect. De exemplu, Liceul Pedagogic are 11 ieșiri în caz de incendiu”, a declarat inspectorul general adjunct al IȘJ Buzău, Daniela Palcău.
O altă explicație vine de la purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, Vasile Prahoveanu.
„Cu câțiva ani în urmă, nu se cereau avize la școli, dar lucrurile s-au schimbat. Vorbim de aviz când este vorba despre aprobarea unui proiect și, în rest, vorbim de autorizație de funcționare din partea ISU. Mai trebuie știut că școlile vechi, care nu au suferit nicio modificare, nu mai au nevoie de aviz. În cadrul controalelor sunt verificate fluxurile de evacuare, dotarea cu hidrant sau stingătoare și multe alte lucruri”, a declarat Vasile Prahoveanu, purtător de cuvânt ISU Buzău.