Opțiunea care pare să întrunească consens politic și civic este „guvernul tehnocrat”. Acesta ar urma să preia România din mâna coruptei clase politice și să elimine toată funcționărimea șpăgară și compromisă, să preia din „stradă” revendicările și să le facă realități. Este un cadou nesperat pentru politicieni și un „cal troian” pentru ceea ce este democrația noastră.
Pe fondul revoltei justificate împotriva politicienilor, riscăm să punem în practică formule aparent magice, cum ar fi un guvern tehnocrat, de la prim-ministru până la miniștri. Dacă aceasta ar fi fost rezolvarea magică a dezamăgirii colective, ar fi aplicat-o demult și alte țări și, cu siguranță, ar fi declarat bune de muzealizat sistemele care au la bază alegeri libere, democratice și care promovează formațiuni politice pentru gestionarea treburilor țării. Dacă aș fi cinică, aș aplauda populist soluția tehnocratului – susținută atât de umil, de spășit, de supus, de către partide -, ca să încheiem și cu acest mit. Sunt convinsă că nu „tehnocratul” este soluția la partide populate de gangsteri politici. „Tehnocratul” a fost folosit la noi de două ori până acum – e drept, și e important acest aspect – cu guverne politice, ca o formulă rezonabilă pe termen scurt.
La Revoluția franceză, oamenii ieșiți în stradă își urlau foamea. Dar – paradoxul revoltelor populare – primele clădiri cărora le-au dat foc au fost brutăriile. Acum, scârbiți de o clasă politică compromisă, se dă foc unei instituții fundamentale în democrațiile recunoscute: instituția partidului politic. În mod periculos, revolta îndreptată împotriva politicienilor e dirijată, nu întâmplător, spre instituția în sine. Până acum, strada a făcut un lucru remarcabil. A trimis acasă politicieni. Și e bine să mai trimită acasă politicieni, dar nu instituția partidului politic. “Tehnocratul” nu reprezintă formula pe care se bazează delegarea puterii în democrații. “Tehnocratul” nu e al poporului, al cetățeanului, nu rezultă din alegeri libere, nu își supune dezbaterii programul de guvernare.
Alegerile sunt de departe unica formă democratică de a schimba o clasă politică. Mi-e limpede, din propria mea experiență, că se țes îndelungi argumente înspăimântătoare, apocaliptice, ca să nu se ajungă la demisia parlamentarilor și, implicit, la dizolvarea Parlamentului și organizarea de alegeri. Iar argumentul că “se aleg tot între ei” e o manipulare ieftină, dar, din păcate, eficientă. Niciun partid nu va mai putea găzdui persoane care se află în conflict cu criteriile cerute de “stradă”. Primul test se poate da deja. Cereți partidelor să vă prezinte cine nu va mai fi pe listă. Se poate răspunde la asta chiar înainte să se formeze viitorul guvern tehnocrat. Iar marota “toți sunt la fel” se înscrie în arsenalul instrumentelor de manipulare. Există în fiecare partid oameni care pot să facă față onest provocării de a gestiona treburile țării. Așa cum există și în societatea civilă oameni care nu ar trebui să vorbească de integritatea morală a altora până nu și-o rezolvă pe a lor. „Baroni” sunt peste tot, nu doar în partide. Dar cred că, din fericire, primii care își pierd influența sunt cei din partide și acesta e într-adevăr meritul “străzii”. În același timp, de șase luni, de când legea care a simplificat înființarea unui partid a intrat în vigoare, cei care nu doresc să se înscrie în actualele partide au avut libertatea de a-și alcătui propriile organizații și a participa la alegeri. Nu s-au grăbit, iar pentru asta sunt vinovate tot partidele politice. Cam copilărească scuza. Refuzul alegerilor anticipate și construcțiile tehnocrate sunt scenarii în spatele cărora va apărea un monstru nou, dar tot monstru. Iar diversioniștii își fac treaba. „Soluția magică” scandată o fi magică, dar nu pentru ceea ce crede „strada”.
Text preluat din cotidianul ,,Adevărul“