Subvenționarea căldurii pentru cetățeni, o pălărie prea mare pentru Palatul lui Boșcodeală? Consiliul Local al Municipiului Buzău a fost convocat de urgență pentru a-și da votul, astăzi, pe o propunere a primarului Constantin Boșcodeală care, în prag de iarnă, a constatat că nu mai are bani în buget să subvenționeaze gigacaloria, așa cum promite alegătorilor încă din vară, și vrea, acum, să se împrumute de la Ministerul Finanțelor Publice, prin Trezoreria Statului, din venituri din privatizare.
Astfel, Consiliul Local Municipal se întrunește luni, în ședință extraordinară, pentru a vota aprobarea contractării de către Primărie a unui împrumut de maximum 25.000.000 de lei (250 miliarde lei vechi) pentru finanțarea cheltuielilor curente pentru asigurarea furnizării energiei termice în sezonul rece 2015-2016. Perioada de maturitate al creditului este de cel mult 20 de ani, adică împrumutul poate fi rambursat într-o perioadă de până la 20 de ani. Ratele vor fi plătite din bugetul local, împrumutul putând fi rambursat anticipat, parțial sau integral. Ramburasarea se va face începând cu trimestrul următor acordării împrumutului, iar creditului i se aplică o dobândă ROBOR la trei luni, comunicată de Banca Națională a României.
Municipalitatea a subvenționat în ultimii ani prețul energiei termice, astfel încât costul gigacaloriei la consumator să fie de numai 185 de lei. Anul acesta, soluția găsită de decidenții din Palatul Comunal pentru evitarea unor întreruperi în asigurarea energiei termice este acest împrumut de 250 miliarde lei vechi care împovărează drastic bugetul local începând cu primul trimestru al anului viitor.