Liberalii cer alegeri anticipate

   Partidul Național Liberal propune organizarea de alegeri anticipate, în urma demisiei premierului Victor Ponta, a anunțat miercuri co-președintele PNL Alina Gorghiu. ,,PNL a înțeles foarte clar că manifestarea de marți seară (…) este una împotriva neglijenței, aroganței, corupției din admi­nistrație (…) E categoric un avertisment puternic pe care cetățenii români, societatea civilă din România îl dă clasei politice, societății în ansamblul său. Nu e o surpriză pentru nimeni că astăzi PNL solicită alegeri anticipate. Solicităm asta încă din ianuarie 2015 (…) Credem că azi cel mai rezo­nabil și mai echilibrat lucru și care vine în așteptarea solicitărilor societății civile nu e altceva decât soluția alegerilor anticipate printr-un acord politic. Sper că în ceasul al doisprezecelea vom avea lideri de partide parlamentare responsabili care vor înțelege cât de important e, în acest moment, să nu ignorăm sau să ne facem că nu înțelegem care sunt solicitările celor care au protestat”, a declarat Gorghiu, într-o conferință de presă.

   Ea a menționat că acesta este mandatul cu care PNL merge la consultările cu șeful statului, iar ,,dacă există bunăvoință și puțin respect față de cetățean”, printr-un acord politic se poate rezolva această criză. ,,Nu avem voie nici eu, nici Vasile Blaga, nici colegii noștri, nici alți lideri din Parlament sau din Guvern, nu avem voie niciunii dintre noi să rămânem indiferenți la opinia publică (…) Vom face noi primul pas și vom iniția dialog cu liderii partidelor politice parlamentare pentru a vedea dacă se poate contura această opțiune (…) în acord cu solicitările societății românești din acest moment”, a adăugat Gorghiu.

   La remarca unui jurnalist că manifestanții au cerut întregii clase politice să facă un pas în spate, co-președintele PNL a afirmat că propunerea partidului pe care îl conduce, a alegerilor anticipate, înseamnă chiar acest lucru: ,,Tocmai varianta pe care o propune PNL azi spre discuție este acest pas în spate, pentru că alegerile parlamentare anticipate ­însea­m­nă, de fapt, un nou Parlament care are legitimitatea votului popular, inclusiv al celor care au protestat aseară, dar nu numai. E nevoie de un nou start în politica românească, vom fi și noi foarte atenți în cazul anticipatelor la ce înseamnă listele parlamentare, dar toate aceste discuții sunt premature”, a susținut Alina Gor­ghiu.

   Liderul liberal a adăugat că vor fi sunați toți liderii partidelor parlamentare pentru negocieri pe marginea ­pro­punerii PNL: ,,Îl vom suna pe domnul Dragnea, o să-l sunăm și pe domnul Tăriceanu, o să-i sunăm pe toți să le spunem care e punctul nostru de vedere și sperăm că vom găsi deschidere la o formulă care (…) înseamnă un nou Parlament legitimat prin votul ­po­pular”, a declarat Gorghiu.

 

 

PSD nici să nu audă!

 

 

Liviu Dragnea a precizat că Partidul Social Democrat așteaptă invitația din partea președintelui Iohannis la consultări pentru formarea noului guvern și că îi va înainta acestuia propunerea de premier, adăugând că, în acest moment, PSD are majoritatea parlamentară și că actuala coaliție este solidă.

 

Președintele social-democra­ților a afirmat că PSD vrea în continuare să își asume guvernarea: ,,Am stabilit astăzi că, după ce premierul va transmite la Cotroceni demisia și propunerea ca Dușa să fie premier interimar, vom aștepta consultări și vom merge cu o propunere de premier care să poată întruni majoritatea”, a spus Dragnea.