Dimitrie Cantemir, domnitorul Moldovei, este descris monumental și subtil de Constanța Crișan, artista integrându-se stilului epocii și aspectului ei cultural. Ca să poată fi înțeleasă lucrarea, o tapiserie cu dimensiunile 290 x 165 cm, din lână, tehnica de lucru haute-lisse, trebuie înțeles personajul. Artista a transferat portretului domnitorului Moldovei și cărturarului Dimitrie Cantemir forță, rafinament și elan, printr-o multitudine de tonuri armonice de roșu ce deschid un orizont vast a ceea cea fost descris.
Pentru ca spiritualitatea veacului în care a trăit Dimitrie Cantemir să poată fi percepută, artista Constanța Crișan a trebuit întâi să extragă chintesențele, să înțeleagă cultura secolelor anterioare și, mai ales, pe cel în care a trăit personajul ei. Personalitatea acestuia s-a conturat prin eforturi și înfăptuiri personale, fiind recunoscută și prin contribuția adusă la cultura românească. Dacă observăm schimbările istorice derulate în ambele direcții, totul se continuă și se împlinește doar pe dorința de temelie și desăvârșire. Fire complexă, mare iubitor de neam, inteligență vie, de vastă cultură, temperament dinamic, Dimitrie Cantemir a fost un tumult de energie în continuă mișcare. Un veșnic inspirat și talentat creator, cărturarul a fost, în același timp, om de acțiune, întemeietor și organizator, polemist redutabil și bun orator, scriitor și creator.
Personajul reprezentat în tapiserie are privirea îndreptată în sus, spre depărtări, dincolo de aparențele imediate, spre orizonturi înalte și largi, comunicându-ne să facem o încercare de pătrundere profundă a unor aspecte și relații mai puțin evidente.
Portretul este încadrat într-un oval, restul compoziției fiind completat printr-un decorativism convențional format din semne și simboluri ce-i dau calitatea de document al vremii. Imaginea ne conduce, pe rând, la observarea de amănunte privind stilul, ritmul, spațiul, ordonarea formelor, artista urmărind pătrunderea înțelegerii privitorului spre zone și conexiuni legate de spiritul epocii. Toate amănuntele capătă importanță, o stare, o demnitate și o valoare proprie, conturând personalitatea distinsă a cărturarului, dar și respectul de neam românesc al domnitorului. Portretul maiestuos este paginat în partea de sus, deasupra unor rafturi de cărți, ca un tablou deasupra unei biblioteci; biblioteca este un simbol în sine ce denotă cunoștințe intelectuale adunate din cărți; mesajul de ordonare a cărților ne atenționează asupra caracterului calm și liniștit. Orizontul lucrării se lărgește generos când privirea noastră coboară pe raftul de cărți de sub portretul domnitorului, înțelegându-se tendința de perfecționare și progres a personajului descris.
Un document al vremii prin semne și simboluri
Așa cum un obiect poate fi perfecționat prin tehnică și efort până când devine mulțumitor, adică atinge desăvârșirea dorită, frumusețea interioară și exterioară a personajului, tot așa presupunem că tapiseria a devenit, prin semnele și simbolurile alese, un document al vremii, ea comunicându-ne în final cele două energii spirituale, una a artistului creator și cealaltă a personalității domnitorului ilustrat.
Tapisera Constanța Crișan ne descrie specificul unei epoci culturale, prin ilustrarea personalității intelectuale a cărturarului Dimitrie Cantemir, detaliată prin reprezentări de simboluri și semne intenționat alese: rafturile ordonate, cărțile stivuite, sulurile de pergamente strânse la piept, veșmintele personajului reprezentat ce urmăresc moda vremii, părul lung, ondulat pe spate și aerul leonin.
Apreciind personalitatea puternică și influența asupra culturii românești, Mihai Sadoveanu asociază figura lui Dimitrie Cantemir cu alte nume răsunătoare ale culturii noastre, cum sunt Neculce și Creangă, în timp ce profesorul Dumitru Stăniloaie (în lucrarea ,,Reflecții despre Spiritualitatea poporului român“) îl apropie de Lucian Blaga.
Tapiseria este monumentală. Secolul al XVIII-lea, când a domnit Dimitrie Cantemir, s-a caracterizat printr-o tendință de monumentalitate obținută cu rafinament. Monumentalitatea bisericilor, clădirilor laice și, nu în ultimul rând, a mânăstirilor a fost obținută mai ales prin proporții armonioase și soluții ingenioase, o măreție tainică dată de arhitectură de bun gust.
Rodica TACHE, muzeograf
Studii: absolventă a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București în anul 1952, sub îndrumarea profesorilor Jean Al Steriadi și Gheorghe Lobin. A lucrat o perioadă ca restaurator la Muzeul Național de Artă a României din București.
Debut: 1957, la București.
Călătorii de studii: 1963 – Bulgaria, 1966 – Cehoslovacia, 1970 – Italia.
Expoziții personale: București, în 1958, cu pictură, și în 1968, cu tapiserie.
Expoziții de grup și expoziții de artă românească organizate în 1966 la Praga, 1968 la Köln, 1969 la Torino, Havana, Viena, Beirut, mai târziu în Austria, Liban și Cuba. În 1971 participă la Expoziția de artă internațională de la Budapesta.
Temele preferate: copiii, florile și instrumentele muzicale.
Printre operele sale se numără vitraliul realizat pentru Palatul Culturii din Iași, precum și mai multe decorațiuni interioare.