Independentul Valentin Tănase: „Cer consilierilor județeni să-l demită pe Bîgiu“

   Demisia din Consiliulul Jude­țean a fostului liberal Emilian Dră­goi, urmată de plecarea sa către zările „interesului național“, a fost cel mai mare serviciu făcut de acesta prietenilor din Partidul Social Democrat. Spunem acest lucru pentru că, începând de joi, după validarea mandatului unui nou consilier județean, pesedistul Dan Rânciog, Partidul Social Democrat are majoritate calificată în deliberativul județului; astfel, orice proiect de hotărâre, inclusiv cele cu privire la patrimoniu, care trebuie votate de două treimi dintre consilierii aflați în funcție, pot trece fără emoții, bineînțeles cu sprijinul aliaților din Uniunea Națională pentru Progresul Ro­mâniei, din Alianța Liberalilor și Democraților și al independentului Viorel Mocanu, dar și în condițiile unei mobilizări exemplare.

   În aceste condiții, opoziției, formată din cei opt consilieri ai Partidului Național Liberal și, mai nou, din consilierul independent Valentin Tănase – care, la ultimele două ședințe, s-a abținut la toate proiectele de hotărâre -, îi rămâne doar să amendeze formal proiec­tele de hotărâre „delicate“ și să a­tragă astfel atenția opiniei publice prin vot împotrivă sau prin abțineri. Ori să profite de absența vreunui consilier din barca puterii pentru a respinge proiectele de hotărâre care necesită majoritate calificată.

   Așa că, joi, au fost adoptate și două proiecte de hotărâre care riscau să prindă mucegai pe masa Executivului din cauza vechimii lor și a numărului mare de tentative eșuate de a obține votul majorității calificate: achiziționarea de către Județul Buzău a cotei părți din imobilul proprietate privată situat în muncipiul Buzău, strada Bis­triței, nr. 45, respectiv  achizi­țio­narea de către Județul Buzău a imobilului proprietate privată  si­tu­at în muncipiul Buzău, strada Pompiliu Ștefu, nr. 1.

   De asemenea, tot o formalitate a fost alegerea unui vicepreșe­dinte al Consiliului Județean, după ce consilierii Partidului Național  Li­be­ral au anunțat că se retrag de la vot; astfel, singura propunere, social-democratul Adrian Petre, de ieri fost șef al Centrului Județean de Cultură și Artă și președinte al Asociației Județene de Fotbal, a întrunit votul unanim al consilie­rilor care au votat.

   Și de această dată, cel mai interesant punct a fost cel rezervat discuțiilor libere, chiar dacă a fost, din nou, „omis“ de pe ordinea de zi. Aici, consilierul independent Va­len­tin Tănase a propus demiterea președintelui suspendat al Consi­liului Județean, Cristinel Bîgiu, a cărui prezență în fruntea insti­tuției crează o „problemă insti­tuțională“: „Vreau să aduc în atenția dumneavoastră o adresă pe care am trimis-o, referitoare la situația în care se află Consiliul Județean, o situație neplăcută, ca­uzată de situația domnului Bîgiu. Am solicitat demisia domnului Bîgiu, demisia de onoare, și se lasă așteptată și, în aceste condiții, vreau să propun demiterea domnului Bîgiu de către consilierii județeni. Este nevoie de o treime din numărul consilierilor ca inițiatori, și de votul a două treimi dintre consilierii județeni. Aș vrea să văd și punctul de vedere al fiecărui consilier județean – eu mi-am prezentat punctul de vedere cu argumente -, și aș vrea ca fiecare consilier județean să-și exprime acordul sau dezacordul față de ceea ce am expus eu, și cu argumente“, a spus Tănase. Și, pentru că fiecare ședință a deliberativului județean trebuie să aibă câte un erou, joi a fost rândul consilierului social-democrat Ștefan David să se facă de tot râsul; uitând că, în urmă cu trei ani și jumătate, Cristinel Bîgiu declara public, în pre-campania electorală pentru alegerile locale, că speră ca PSD „să aibă decența de a nu pune pe lista de consilieri USL personaje precum Ștefan David sau Claudia Roșioru“, a sărit repede în apăra­rea președintelui suspendat al Con­siliului Județean: „Avem o problemă cu faptul că președintele, încă președintele Consiliului Județean, a fost ales prin vot direct, iar demiterea se poate realiza doar prin referendum“. Jurist de profesie, Ștefan David habar nu avea că legea s-a modificat între timp, iar demiterea președintelui Consiliului Județean se poate face și prin votul consilierilor.

   Mai departe, consilierul Va­len­tin Tănase s-a adresat preșe­din­telui interimar al instituției, Petre Emanoil Neagu, care, în  stilul  carac­teristic – vorbind câteva mi­nute fără să spună nimic – a încercat să dea o replică solicitării privind demiterea lui Bîgiu de către consilieri: „Conduc o instituție, să aștept ca instanța să-mi facă curățenie în bucătăria mea? Aici este o problemă instituțională, în care noi suntem angrenați. Domnul Bîgiu mai are un dosar trimis în judecată de către DNA. Păi ce facem? Poate până își termină mandatul, mai vin două-trei dosare. Eu vreau ca noi să func­ți­onăm. Adică domnul Bîgiu o să mai fie suspendat două luni, are interdicția de a lua legătura cu anumite persoane din cadrul Consiliului Județean, cum va mai funcționa Consiliul Județean în aceste con­diții? Eu acest lucru l-am spus; nu comentez problema dânsului, dar este o problemă a Consiliului Jude­țean, a instituției“.

   „Consiliul Județean, în acest moment, se află în situația în care președintele de drept, ca să spunem așa, este în stare de suspendare, pentru că așa a hotărât instanța; știți că nimeni nu este mai presus de lege. Nu intră în calitățile și în competențele mele să comentez anumite lucruri care s-au petrecut, mai ales că fapta pe care se presupune că președintele suspendat al Consiliului Județean ar fi făcut-o este în curs de judecare; o să lăsăm Justiția să-și spună cuvântul, iar din punctul meu de vedere, nu vreau să comentez în niciun fel acest lucru. Dar, bineînțeles, este dreptul fiecărui consilier să aibă opinii și intervenții, noi am luat act de intervenția domnului consilier care și-a spus punctul de vedere. În momentul acesta, știți că prin hotărârea unei instanțe și prin votul domniilor-voastre eu îndeplinesc temporar funcția de președinte interimar al Consiliului Județean. Încă o dată repet, pentru anumite lucruri care s-au petrecut faptele sunt în instanță, nu vreau să comentez în niciun fel, pentru că, atât timp există Justiție, și Justiția este independentă, nu trebuie să intervenim în niciun fel în actul de Justiție, iar cum unii au prezumpția de vinovăție, să știți că există și prezumpția de nevinovăție. Până când instanța nu-și va spune cuvântul, nu va da un verdict final, nu putem să facem decât comentarii“, a spus președintele interimar al Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu.