Cezar Preda: „Nu există anarhie administrativă mai mare decât cea de la Buzău“

   Buzăul arată, de ani buni, ca un oraș al contrastelor: pe de o parte sunt cetățenii care își plă­tesc conștiinicos taxele și impozitele, de cealaltă parte „gaș­ca care nu face altceva decât să-l fure pe fiecare buzo­ian“, a spus, sâmbătă, deputatul Cezar Preda, co-președin­te al organizației județene a Partidului Național Liberal, la în­tâl­nirea conducerii centrale a par­tidului cu activul PNL Buzău.

   El le-a spus celor aproximativ o mie de liberali care au venit în Sala Mare a Consiliului Ju­de­țean să se întâlnească cu co-președinții Alina Gorghiu și Vasile Blaga, cu prim-vicepre­ședintele Cătălin Predoiu și cu secretarii generali Gheor­ghe Flutur și Marian Petrache, că „nu există anarhie administrativă mai mare decât cea de la Buzău“: „Buzăul arată acum la fel cum l-am văzut atunci când am intrat în politică. La fel de pătruns de interesele Partidului Social Democrat – și nu numai ale lui -, ale unor oameni care se complac într-o frăție de colo până colo. Numai că cei care plătesc această factură sunt locuitorii municipiului și județului Buzău. Nu exis­tă anarhie administrativă mai mare decât cea de la Buzău. Uitați-vă, în fiecare zi vedem cum această gașcă nu face alt­ceva decât să-l fure pe fiecare buzoian. Pe de o parte, este coada pe care o vedeți și dumneavoastră la Palat, cu oameni în vârstă, cu oameni bolnavi, care stau să-și plătească impozitele, iar de cealaltă este o gașcă care stă la cârciumă și spune <~la nu plătește, ăla plătește>. Acesta este orașul în care noi trăim, și pe care vrem să-l schimbăm“, a spus liderul liberal buzoian.

   Cezar Preda le-a mai spus liberalilor buzoieni că alegerile locale de anul viitor nu pot fi câștigate decât luând zilnic atitudine împotriva administrației locale și județene social-demo­cra­te, nu fiind „și în căruță și în teleguță“: „Nu va fi ușor. Dacă facem o echipă bună, o echipă în care cetățenii acestui oraș vor avea încre­dere, sigur vom avea șansa să luăm responsabilitatea admi­nistrativă a municipiului și a județului Buzău. Nu a fost ușor niciodată, dar acum este clar că suntem singuri împotriva tuturor. Dar cred că avem resur­sele necesare să facem în așa fel încât ceea ce le spunem noi buzoienilor, aceștia să creadă. Nu putem fi și în căruță și în tele­guță; nu putem să spunem, pe de o parte, că vrem să ne omorâm cu Partidul Social Democrat, iar pe cealaltă parte să nu luăm atitudine în fiecare zi împotriva lui. Fiecare dintre noi, acolo unde suntem, acolo unde mergem, să spunem acestui oraș că se poate și altfel. De fapt, alegerile din 2016, pentru echipa Partidului Na­țio­nal Liberal, reprezintă o chestiune foarte simplă; buzoienii au de ales între a continua așa și a schimba acest oraș și acest județ unde nu se mai res­pectă nimic, unde nu se mai repară un drum, unde nu se în­tâmplă decât că, pe fiecare post de televiziune al Ro­mâniei, jude­țul Buzău și municipiul Bu­zău apar numai cu știri negative. Noi nu apărem niciodată cu ceva pe care noi   l-am făcut bine, pe care noi putem să-l dăm exemplu. Nu, ne-am complăcut cu toții în această situație! Eu am ridicat stea­gul; vă invit pe dumnea­voas­tră să ridicăm cu toții stea­gul și să ținem de el. Stea­gul Partidului Național Liberal este steagul care trebuie să-și asume res­ponsa­bilitatea în 2016!“, a mai  spus  de­pu­tatul PNL Cezar Preda.