Un raport al auditorului public intern al Inspectoratului Școlar Județean ar putea arunca în aer definitiv Colegiul Tehnic din Buzău, după ce controlul efectuat la această unitate de învățământ a scos la iveală grave nereguli financiare ale conducerii, înregistrate în perioada 1 septembrie 2012 – 1 septembrie 2015, mai precis a directorilor Robert Harabagiu (care a condus liceul până pe 1 aprilie 2015, când a fost inclupat de procurori în dosarul neregulilor de la examenul de Bacalaureat), respectiv a actualului șef, Adriana Râmniceanu. Auditul a scos la iveală o „gaură“ de 83.264 lei (adică aproape 850 milioane lei vechi), reprezentând bani plătiți ilegal soției fostului director, soțului actualei directoare și unor alți apropiați ai acestora. Ce este mai grav este că inspectorul școlar general, Geta Burducea, refuză să vizeze respectivul raport și chiar face presiuni asupra auditorului, pentru ca acesta să pună batista pe țambal și să mușamalizeze raportul, fapt care ridică serioase semne de întrebare referitoare la natura relației dintre aceasta și Harabagiu. Mai precis, faptul că Geta Burducea continuă, în ciuda tuturor evidențelor, să-l țină în brațe pe fostul director al Colegiului Tehnic ne-ar putea face să ne întrebăm ce știe acesta din urmă și nu a povestit încă anchetatorilor în legătură cu trucarea examenului de Bacalaureat pentru care este acum, alături de alți profesori buzoieni, cercetat penal.
Ca pe moșia proprie
Prima constatare, în dreptul căreia s-a reținut și cea mai mare pagubă, de 47.896 lei, a fost „umflarea“ schemei de personal a liceului cu două posturi și jumătate, în condițiile în care, conform legislației, numărul de posturi existent trebuia redus. Este vorba despre două posturi de muncitor de întreținere și o jumătate de post de magaziner. Mai mult, unuia dintre muncitorii de întreținere, care a fost detașat de la Școala Gimnazială Merei, i-a fost decontată și naveta.
De asemenea, fostul director Robert Harabagiu i-a dat două salarii soției sale, Aurora Oprea, profesor în cadrul Colegiului Tehnic, încadrând-o și ca laborant în laboratorul de Informatică al școlii; mai mult, și plata concediilor a fost dublată, corespunzător celor două posturi ocupate simultan. Auditorul intern a relevat că paguba produsă instituției se ridică la 23.667 lei, adică aproape un sfert de miliard lei vechi.
Iar dacă fostul director a reușit o asemenea performanță, uzând de diferite falsuri, după cum arată raportul auditorului, de ce nu ar fi încercat și actuala directoare, Adriana Râmniceanu, o mișcare asemănătoare? Astfel, ea a dispus plata soțului său, Lauraș Ferenț Bițan, ca supraveghetor de noapte în internat, într-o perioadă (15 iunie-31 august 2015) în care nu erau cazați elevi în stabiliment, cu un prejudiciu mult mai mic, ce este drept.
În fine, auditorul mai notează că au fost plătite, pentru supravegherea examenului de Bacalaureat 19 cadre didactice ale Colegiului Tehnic, printre care și cei trei directori, fără respectarea normelor legale care obligă cadrul didactic care prestează o asemenea activitate să fie în concediu de odihnă în zilele în cauză. Nota de plată: 9.082 lei, adică 90 milioane lei vechi.
Dureri la șapte metri în spate pentru salariile profesorilor
Auditul la Colegiul Tehnic a fost cerut, conform legii, de contabililul-șef al instituției, în momentul în care a constatat că nu ajung banii pentru salariile angajaților liceului. Cităm din raportul auditorului, pentru a nu compromite, în niciun fel, acuratețea informației, cu precizarea că sublinierile din text aparțin acestuia:
După inculparea sa, Harabagiu a fost schimbat din funcția de director, însă, la începutul acestui an școlar, a fost desemnat, de conducerea Colegiului Tehnic, responsabil cu promovarea acestei unități de învățământ.