Se aștepta cineva ca ancheta privind tragicul accident aviatic din Munții Apuseni să fie una serioasă și aplicată? Care să spună lucrurilor pe nume nu doar în ceea ce privește ,,managementul defectuos al misiunii”? Din care să aflăm din ce cauză a durat atât până epava avionului pilotat de controversatul Adrian Iovan a fost descoperită?
Bineînțeles că răspunsul, cel puțin la această ultimă întrebare, îl știm cu toții: indolența (și aici am folosit un cuvânt mult prea blând!) autorităților de pe toate palierele de decizie și acțiune, mereu luate prin surprindere, chiar și atunci când vremea este cuminte și respectă datele calendaristice.
Să ne aducem aminte că, acum doi ani, guvernanții noștri se credeau de neatins și de neclintit. Uniunea Social Liberală era în floare, plagiatorul-șef își pregătea, alături de întâiul condamnat al țării, între un meci de baschet și un tur al televiziunilor, marșul triumfal către Cotroceni, iar omului-SMURD nici nu-i trecea prin cap că în limba română ar putea exista sintagma ,,demisie de onoare”.
Să ne aducem aminte că era tot o perioadă a declarațiilor în răspăr de genul ,,regret că accidentul s-a petrecut în timpul mandatului meu”, a lui Radu Stroe, ex-ministru de Interne, sau ,,iarna nu-i ca vara și la munte nu este ca la câmpie”, a generalului Ion Burlui, ex-șef al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, care au plătit, totuși, cu funcțiile aceste măgării.
Așa că, iată, nu am izbutit să aflăm cine este de vină că studenta medicinistă Aura Ion a murit înghețată. Tot este bine că n-au găsit-o pe ea sau pe celălalt decedat, Adrian Iovan, vinovați de toate relele pământului. Căci, în general mortul este de vină, nu?