Arest la domiciliu pentru directorul și redactorul „Atac de Buzău”, control judiciar pentru responsabilul cu publicitatea

Directorul publicaţiei „Atac de Buzău”, Florin Paraschivescu, și redactorul aceleiași publicații, Doru Iuga, au fost plasați de Judecătoria Buzău în arest la domiciliu, în timp ce responsabilul cu publicitatea, Oana Galanton, va fi cercetat sub control judiciar. Toți trei sunt cercetați de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău pentru șantaj, iar măsura instanței poate fi contestată în termen de 48 de ore la Tribunalul Buzău. Avocații celor trei au declarat, însă, că nu vor formula contestații

Echipa „Atac de Buzău”, a fost fost reţinută pentru şantaj, Paraschivescu, Iuga și Galanton fiind suspectaţi că au cerut bani, un autoturism și diverse foloase personale unor oameni de afaceri şi primari pentru a nu publica materiale despre aceștia. Vineri, 16 octombrie, polițiștii din cadrul IPJ Buzău şi IPJ Argeş au efectuat cinci percheziţii domiciliare în municipiile Buzău, Bucureşti şi Piteşti, la locuinţele celor trei persoane bănuite de comiterea infracţiunii de şantaj. Din locuinţele percheziţionate au fost ridicate terminale de telefonie mobilă cu cartele SIM, laptop-uri, unităţi centrale și înscrisuri cu valoare probantă în cauză.

De asemenea, la aceeași dată, polițiștii au surprins-o în flagrant delict pe Oana Galanton imediat după ce primise 500 lei de la primarul din Poșta Câlnău, Sorin Munteanu, pe care l-a șantajat în același mod. De asemenea, în urmă cu două săptămâni, preşedintele PSD Sector 5, Cristian Rizea, a depus o plângere penală împotriva reprezentantului publicaţiei „Atac la persoană”, Florin Paraschivescu, pentru comiterea infracţiunii de santaj. Claudiu Stănescu, secretar executiv al organizaţiei, a depus, de asemenea, o plângere penală împotriva lui Paraschivescu pentru comiterea infracţiunii de ameninţare cu moartea.