După ce medicii s-au arătat nemulțumiți de majorările salariale de 25 %, profesorii se arată și ei dezamăgiți de banii pe care urmează să îi încaseze. În urmă cu câteva luni, cadrele didactice cereau Guvernului să beneficieze de aceleași majorări ca doctorii. Deși reprezentanții Executivului au fost de acord cu solicitările profesorilor, Ministerul Educației a anunțat recent o creștere salarială de doar 15%, începând din decembrie, pentru cei de la catedre.
Liderul celui mai important sindicat din învățământul buzoian, Ion Dobre, spune că majorarea este aproape insesizabilă pentru un cadru didactic.
„Creșterea este insuficientă dacă învățământul îl considerăm prioritate națională. Ce înseamnă ca, la acest moment, un profesor debutant care, până acum, câștiga până în 1.000 de lei, să treacă acum la 1.150 de lei? Vi se pare motivant salariul respectiv? Eu cred că nu”, a declarat Ion Dobre, liderul Sindicatului Învățământului Preuniversitar (SÎP) Buzău.
„Se aude că unele categorii vor fi privilegiate“
Cererile de creștere a salariilor din Educație au venit în aceeași zi în care a fost dat anunțul conform căruia, de la 1 octombrie, salariile personalului din sistemul sanitar cresc cu 25%. Majorarea din Sănătate a fost făcută, iar cadrele didactice consideră că de aceleași majorări pot beneficia și ele. Profesorii sunt hotărâți să ceară noi creșteri salariale până când vor ajunge să fie remunerați pe măsura muncii lor. Liderii sindicali au propus ca salariații din învățământ să primească o majorare a veniturilor cu 15% din noiembrie, și încă una, cu 20 de procente din decembrie.
„Noi luăm foarte în serios legea cu privire la salarizare în sistemul bugetar. Este foarte important să vedem unde ne vom situa în această lege. Prin ea s-au stabilit principii care, se aude, nu mai sunt respectate, și anumite categorii vor fi privilegiate. Dacă învățământul, în această lege, se va regăsi la treapta inferioară categoric ne va nemulțumi. Deocamdată, așteptăm să se concretizeze măsurile prezente pe care Guvernul s-a obligat să le pună în aplicare printr-o ordonanță de urgență”, a mai declarat Ion Dobre.