Noua carte de versuri a lui Laurențiu Belizan are un titlu comercial, care nu aduce impactul scontat asupra cititorului, dimpotrivă, îl determină pe acesta la o circumspecție instinctuală. Volumul „Selfie cu Dumnezeu” a apărut la Editura „Rafet”, reprezentând Premiul „Mircea Micu” la Festivalul Internațional „Titel Constantinescu”. Titlurile poemelor sunt, ca și titlul cărții, reșapate cu prețiozități care, de asemenea, ar putea induce lectorului o stare de iritabilitate, chiar dacă, autorul, bine intenționat, nu caută decât să-și ambaleze produsele literare în sub etichete cât mai exotice, și mai atrăgătoare: „natural born vinner”, „ecsivă”, „que deus me perdoe”, „onirosectomanie”, ,,akedia”, „kamalateză”, „samba dream” etc., până la senzația de consum excesiv de fițe textuale care dăunează grav sănătății poemelor, însă nu atât cât Laurențiu Belizan să nu fie considerat un poet excepțional, dar superficial cu „legislația textuală” permisivă a antemergătorilor săi, de care se apropie fără să vrea, începând de la suprarealistul Ilarie Voronca și până la oniricul Leonid Dimov.
Tot de Ilarie Voronca îl apropie și criticul literar Daniel Cristea-Enache, care, pe ultima copertă, notează tranșant : „Frenezia imagistică și asociativă, amintind de Ilarie Voronca, e tipic modernistă. Poezia evoluează pe o spirală tot mai curajoasă și mai riscantă, menținându-și însă coerența internă și centrul de greutate simbolic”. Oricum am privi lucrurile, forța poeziei lui Laurențiu Belizan nu poate fi ignorată decât de nepăsare nativă sau rea-intenție: ,,tu ochiul stâng eu cel drept/ privim lumea în patru dimensiuni/o să-mi spui că dragostea are adâncime/sunt pure speculații/ eu nu cred decât în miile de fibre care ne leagă/ semănând cu tentaculele unei meduze/ care-i prada unde-i vânătorul?” („trans”, pag. 80). Categoric, Laurențiu Belizan este unul dintre vârfurile generației sale și cea mai distinctă voce literară buzoiană din ultimul deceniu.