VIDEO Hoțul din Le Big a fost prins după ce ieri a comis -o din nou

   Individul care a furat în luna aprilie 2.000 de lei dintr-o casă de marcat a magazinului Le Big din Micro 14 a fost prins ieri de polițiști după ce ieri a furat o sumă de bani dintr-un magazin de carne, tot din Micro 14. Furtul a fost surprins de camerele de supraveghere ale magazinului, care fuseseră puse în funcțiune cu două ore înainte de momentul comiterii infracțiunii. Vânzătoarea și-a dat seama repede că a fost jefuită după ce l-a văzut pe individ ieșind nepăsător din magazin. A fugit după el și l-a prins la câțiva metri și, plină de furie, l-a luat la bătaie pe hoț și nu l-a lăsat până nu a recuperat o parte din bani. Individul a scăpat din mâinile femeii și a fugit. Între timp, o adolescentă care intrase în magazin, tocmai când hoțul ieșea, a anunțat poliția. Gheorghe Maria, în vârstă de 52 de ani, fusese dat în urmărire încă de acum câteva luni, însă după lovitura dată în supermarket a fost de negăsit. Ieri a căzut în plasa polițiștilor. Astăzi, el a fost adus pentru audieri la Poliția Municipiului Buzău.

    „În ziua de 8 octombrie, în jurul orei 15.00, Poliția municipiului Buzău a fost sesizată, prin apelul unic de urgență 112, de către o adolescentă în vârstă de 17 ani cu privire la faptul că o persoană necunoscută a sustras bani dintr-o societate comercială de pe raza municipiului Buzău. La scurt timp de la sesizarea faptei, cu sprijinul semnalmentelor oferite de către persoana vătămată – o buzoiancă în vârstă de 43 de ani, polițiștii de investigații criminale au prins principalul bănuit, un bărbat în vârstă de 52 de ani din municipiul Buzău. Din cercetări s-a constat că bănuitul, profitând de neatenția angajatei care se afla într-o altă încăpere a societății comerciale și lăsase banii neasigurați, a sustras suma de 550 lei. A fost întocmit dosar penal, prejudiciul fiind recuperat. Bărbatul a fost reținut de polițisti, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, iar polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activității infracționale”, se precizează într-un comunicat de presă al IPJ Buzău.

   În luna aprilie a acestui an, individul a reușit să fure bani din casa de marcat a unui magazin alimentar, la miezul zilei, de față cu mai mulți clienți. Un minut i-a trebuit hoțului să deschidă sertarul cu bani, apoi să tragă mai multe bancnote, fără să fie văzut. Infracțiunea a fost surprinsă de camerele de supraveghere ale unității. Pe imagini se observă cum hoțul, un bărbat înalt, stă sprijinit de tejgheaua casei de marcat lăsată nesupravegheată, apoi se întinde să deschidă sertarul cu bani, după care la scurt timp trage mai multe bancnote. Furtul s-a produs de față cu mai mulți clienți și o altă angajată a magazinului. În stânga hoțului, la numai doi metri distanță, cinci oameni stăteau la coadă, la cealaltă casă a magazinului, însă niciunul nu observă fapta.